Campania politică din China ameninţă să-şi distrugă iniţiatorii

În China modernă aflată sub conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC), chinezii au suferit din cauza numeroaselor campanii politice, cea mai recentă dintre acestea fiind persecuţia împotriva Falun Gong, ce are un impact profund asupra poporului chinez, Chinei şi a PCC.

Dar pentru a înţelege această campanie, este util să trecem in revistă succint istoria PCC. Poporul chinez şi-a dat viaţa, fără rezerve, cu scopul de a-l aduce la putere, războiul civil făcând 1,6 milioane de victime. Poporul chinez are o dorinţă puternică de a trăi, de a avea o viaţă demnă şi asta este ce le-a promis PCC: o China democratică, prosperă şi liberă.

Din nefericire, după ce a profitat de încrederea şi de speranţa pe care poporul chinez a pus-o în PCC, liderul său Mao Zedong a decis că trebuie să îşi consolideze puterea fără să ţină cont de dorinţele oamenilor sau de orice bunăstare a naţiunii. Poporul chinez a fost din nou supus tiraniei.

Campaniile lui Mao

În timpul vieţii, Mao a lansat mai multe campanii politice pentru a-şi consolida puterea personală în procesul de a elimina orice posibilă opoziţie. Prin campaniile sale au fost ucişi proprietari, oameni de afaceri, precum şi lideri şi adepţi religioşi. A urmat eliminarea intelectualilor sau propriile cadre din partid care îndrăzneau să-l critice pe el sau politicile sale.

Pentru a scăpa de potenţialii rivali politici, Mao a lansat atât de cunoscuta Mare Revoluţie Culturală, ucigându-i pe cei doi succesori ai săi - şi pe mulţi alţii. Conducerea lui Mao Zedong se estimează că ar fi cauzat moartea unul număr cuprins între 40 şi 70 de milioane de oameni prin înfometare, muncă forţată şi execuţie.

Masacrul lui Deng

Atunci când Mao Zedong a murit în 1976, poporul chinez a început să-şi pună speranţele pentru o viaţă mai bună în noii lideri din interiorul Partidului Comunist. În 1978 a înfiinţat mişcarea Zidul Democraţiei şi mulţi studenţi, intelectuali şi oameni de rând şi-au riscat viaţa, expunânduşi idealurile lor pro-democratice. Ei au fost încurajaţi de cadrele comuniste, cu scopul de a-l sprijini pe Deng Xiaoping. După ce Deng a început să-şi consolideze puterea, Zidul a fost închis şi mai mulţi disidenţi au fost închişi.

După ce Deng a devenit liderul suprem al Partidului, într-adevăr, acesta a încercat să fie mai rezonabil şi mai pragmatic decât a fost Mao. A început procesul de reformă economică, cu maxima "mai întâi să se îmbogăţească unii oameni".

Deoarece Partidul Comunist controlează tot ce are China, aceşti "unii oameni" care au fost favorizaţi au ajuns să fie ei înşişi liderii Partidului Comunist, alături de familiile lor şi de prietenii care lucrau pentru ei.

Corupţia a dezamăgit şi a înfuriat poporul chinez care a avut încredere în Deng. Aceştia au decis să iasă din nou în stradă, în aprilie 1989, după moartea fostului lider de partid şi reformator Hu Yaobang.

Demonstraţia paşnică din Piaţa Tiananmen a studenţilor, a oamenilor de ştiinţă şi a oamenilor din toate categoriile sociale a câştigat simpatia şi sprijinul unei părţi din mass-media de stat şi a unor lideri din cadrul Partidului Comunist Chinez, inclusiv a secretarului general, Zhao Ziyang.

Temându-se să nu piardă puterea, Deng, împreună cu alţi şapte lideri veterani ai PCC, au decis să suprime demonstraţia cu tancuri şi mitraliere, omorând mii de manifestanţi, majoritatea fiind studenţi.

Zhao Ziyang a fost demis din postul său şi pus sub arest la domiciliu până la moartea sa. Un general care a refuzat să execute ordinul de a ucide a fost închis ani de zile. Oricine a participat la demonstraţie a fost pedepsit, iar cei care au contribuit la represiune au fost răsplătiţi şi promovaţi.

Obsesia lui Jiang

Din cauza poziţiei sale puternice împotriva mişcării studenţeşti pro-democraţie în Shanghai, Jiang Zemin a fost desemnat de liderii veterani ai PCC să-l înlocuiască pe Zhao Ziyang. Aceştia au crezut că Jiang va fi loial Partidului.

Jiang a devenit noul şef al Partidului în timp ce Deng l-a observat tot timpul. Deng a plasat, de asemenea, pe unii dintre favoriţii săi în jurul lui Jiang pentru a-l ţine sub control.

Jiang a fost foarte nesigur în ce priveşte autoritatea şi puterea sa, aşa că a recurs la câteva trucuri pentru a-l induce în eroare pe Deng şi a scăpa de vechii aliaţi politici ai acestuia, generalul Yang Shangkun şi fratele său, Yang Baibing. Jiang l-a băgat în închisoare, de asemenea, pe şeful Partidului din Beijing, Chen Xitong, pe baza acuzaţiilor de corupţie.

Totuşi, în ciuda acestor mişcări de consolidare a puterii, Jiang a descoperit că era mult mai puţin popular decât unii dintre colegii săi, membri în cadrul Comitetului Permanent al Biroului Politic. Avea nevoie de o oportunitate pentru a-şi stabili puterea sa absolută, pe care liderii de partid au realizat-o întotdeauna prin campanii politice.

Cine ar trebui să fie ţinta de data aceasta? Jiang a găsit una: Falun Gong. Disciplina spirituală i s-a părut lui Jiang a fi ţinta perfectă.

Corupţia a dezamăgit şi înfuriat poporul chinez care a avut încredere în Deng

Falun Gong era foarte populară, prea populară pentru gustul lui Jiang.

După masacrul din Piaţa Tiananmen, poporul chinez şi-a pierdut speranţa în angajamentul politic. Unii s-au angajat în a face bani. Alţii pur si simplu şi-au îndreptat atenţia către familiile şi vieţile lor private, dorind să stea departe de necazuri.

Când fondatorul Falun Gong, domnul Li Hongzhi, a prezentat această disciplină spirituală, imediat a atins o coardă sensibilă în chinezii care au văzut-o drept revigorarea tradiţiilor chineze. Falun Gong i-a învăţat să trăiască în conformitate cu principiile Adevăr, Compasiune şi Toleranţă şi să facă exerciţii meditative, fiind astfel benefică pentru corp, minte şi spirit.

Poporul chinez a constatat că Falun Gong ajută la reducerea stresului, la îmbunătăţirea relaţiilor cu semenii lor şi la oprirea dependenţelor. Când Jiang Zemin a aflat despre Falun Gong în 1999, practicau această disciplină între 70 şi 100 milioane de oameni din China continentală. Aceştia proveneau din toate categoriile de viaţă şi printre ei se aflau membri de partid, oficiali guvernamentali, ofiţeri şi membri de familie ai liderilor Partidului Comunist de la toate nivelurile.

Într-o scrisoare trimisă de Jiang liderilor de top ai partidului în noaptea de 25 aprilie 1999, el a acuzat Falun Gong că ia susţinătorii PCC.

Alţi lideri de top, cum ar fi premierul Zhu Rongji şi Qiao Shi (pe atunci preşedinte al Congresului Poporului), au sprijinit deschis dreptul poporului chinez de a practica Falun Gong. Despre Li Ruihuan, preşedintele Comitetului Politic Consultativ, s-a relatat că el însuşi practica Falun Gong.

Acest sprijin din cadrul Partidului pentru Falun Gong, a fost de fapt privit ca o oportunitate de către Jiang. El s-a gândit că, prin suprimarea Falun Gong, şi-ar putea arăta puterea şi le-ar putea impune oficialilor partidului să se supună autorităţii sale.

În scrisoarea din 25 aprilie, Jiang a susţinut că un geniu politic şi forţe anti-China din Occident se aflau în spatele practicii Falun Gong. Toată lumea familiarizată cu limbajul stereotip al Partidului a ştiut că aceasta a fost o declaraţie pentru începutul unei noi lupte pentru putere.

În iulie 1999, Jiang a lansat o campanie la nivel naţional şi internaţional cu scopul de a eradica Falun Gong în termen de trei luni.

Ca Mao şi Deng, Jiang a dorit să folosească o campanie politică pentru a afla cine îi erau aliaţi şi cine îi erau duşmani.

Într-adevăr, printr-o campanie împotriva Falun Gong, Jiang a fost în măsură să controleze şi să extindă forţele interne de securitate. Poliţia armată a crescut până la 1 milion de oameni, fiind mai mare decât armatele celor mai multe naţiuni. Forţele de securitate internă au devenit loiale numai lui şi protejatului său, Zhou Yongkang.

Jiang a fost, de asemenea, în măsură să-i facă pe toţi rivalii săi politici să se pensioneze, înlocuindu-i cu aliaţii săi.

Cu toate acestea, chiar dacă puterea lui Jiang creştea, el a subestimat rezistenţa practicanţilor Falun Gong. Curajoşi, persistenţi, plin de compasiune şi paşnici, practicanţii nu au renunţat la practica lor. Campania lui Jiang de trei luni a devenit un război pe care nu îl putea câştiga.

Cu toate acestea, Jiang a escaladat persecuţia. În ultimii 13 ani, mii de practicanţi au murit din cauza torturii şi a abuzurilor; zeci de mii de oameni au murit din cauză că le-au fost recoltate organele pentru transplant, iar milioane de oameni au fost reţinuţi, au fost supuşi spălării creierului şi torturaţi. Încă o dată, poporul chinez trece prin oroarea unei campanii politice a PCC.

Chestiunea Falun Gong oferă o perspectivă unică pentru vizualizarea Chinei de astăzi şi direcţia pe care o va lua China. Jiang şi adepţii săi s-au trezit călărind pe spatele unui tigr, neavând nicio modalitate de a se da jos. PCC trebuie acum să încerce să găsească o cale de a se elibera din moştenirea lui Jiang, fără a se autodistrugă.

Obsesia lui Jiang pentru Falun Gong a devenit tema dramei politice majore a Chinei.

Michael Young, scriitor chinez-american stabilit în Washington, scrie despre China şi relaţia dintre China şi SUA.