Camera Deputaţilor a adoptat legea finanţării partidelor, cu "bombe ascunse" cu tot

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 262 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 20 de abţineri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice. Proiectul prevede ca finanţarea campaniei electorale să se facă de la bugetul de stat şi permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, "dar numai prin acte autentice"
Şedinţa în plen la Camera Deputaţilor (Epoch Times România)
Loredana Diacu
18.03.2015

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 262 de voturi pentru, 8 împotrivă şi 20 de abţineri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice. Proiectul prevede ca finanţarea campaniei electorale să se facă de la bugetul de stat şi permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, "dar numai prin acte autentice", relatează Mediafax.

Potrivit deputatului PNL Mihai Voicu, preşedintele Comisiei de cod electoral, noul act normativ îşi propune să rupă definitiv legătura de finanţare între candidat şi persoanele care sprijină campania electorală, condiţionându-şi sprijinul de obţinere a unor avantaje economice.

"Eliberarea de presiune de finanţare a partidelor şi candidaţilor va duce la un Parlament mai bun, mai eficient", a declarat Voicu, contrazis de deputatul Tudor Ciuhodaru, care a catalogat proiectul drept "ipocrit". Campaniile electorale vor fi finanţate ilegal, a susţinut Ciuhodaru.

Principalele prevederi ale proiectului legislativ

Potrivit Mediafax, proiectul legislativ adoptat miercuri de deputaţi prevede că partidele politice se vor putea împrumuta cu bani de la persoane fizice şi juridice, însă numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare - primire, în contract fiind prevăzut modul şi termenul de restituire a acestora.

Proiectul mai prevede că împrumuturile care au o valoare mai mare de 100 de salarii de bază minime brute pe ţară vor fi supuse condiţiilor de publicitate.

Totodată, proiectul interzice acordarea de împrumuturi de către partidele politice, alianţele politice sau electorale şi candidaţii independenţi către persoanele fizice, şi stipulează că sumele de bani, care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic într-un an fiscal, nu pot depăşi 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv.

De asemenea, sumele de bani pe care un partid politic le poate lua cu împrumut de la o persoană fizică într-un an nu pot depăşi un plafon de 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv. Sumele de bani care pot fi împrumutate de un partid politic de la o persoană juridică într-un an se pot ridica însă până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv.

Proiectul mai prevede că donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte zece salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare

În plus, proiectul mai stipulează că partidele politice vor avea obligaţia de a publica în Monitorul Oficial lista persoanelor fizice şi juridice care, în anul fiscal precedent, au făcut donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară, lista persoanelor fizice şi juridice care au acordat împrumuturi a căror valoare depăşeşte 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, suma totală a donaţiilor confidenţiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe ţară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.

Proiectul, iniţiat de deputatul PSD Mircea Drăghici, a fost respins anterior de Senat, dar a fost modificat şi avizat de Comisia de cod electoral. Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.

"Bomba cu ceas" ascunsă în lege

Merită reamintit că în presă s-au tras semnale cu privire la "bomba cu ceas" din legea finanţării partidelor. Recent, jurnalistul Dan Tăpălagă de la Hotnews atrăgea atenţia că "este o practică printre politicienii români să declare împrumuturi fictive, (...) pentru a avea o baza de justificare fie pentru viitoarele şpăgi, fie pentru banii negri proveniţi din activităţi ilegale etc. Unii mai declară că l-a împrumut pe X cu o sumă de bani drept garanţie că-şi va recupera business-ul lăsat în grijă".

Cum legea finanţării partidelor permite împrumuturile de la persoane fizice şi juridice iar cheltuielile de campanie se vor deconta de la bugetul de stat, există pericolul să ne trezim cu bugetul de stat spoliat de politicienii care-şi vor deconta împrumuturi pe care de fapt nu le-au luat, atrage atenţia jurnalistul:

"Politicienii români sunt maeştrii împrumutului fictiv. (...) Vor jupui bugetul declarând cheltuieli şi împrumuturi inexistente. O groază de politicieni vor veni să deconteze de la buget cheltuieli justificate prin pretinse împrumuturi de la rude şi prieteni", a avertizat Dan Tăpălagă într-un editorial publicat în urmă cu o săptămână.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor