Călin Georgescu, la secţia de vot alături de Simion: A venit vremea să ne luăm ţara înapoi şi turul doi înapoi

Liderul AUR, George Simion, a venit la vot, în Mogoşoaia, însoţit de Călin Georgescu. După ce a votat, Simion şi-a făcut o cruce mare, apoi a venit lângă Georgescu şi amândoi au dat scurte declaraţii de presă.
Georgescu a acuzat fraudarea alegerilor din 2024 şi a vorbit despre "turul doi înapoi", iar, la rândul său, Simion a spus "că a votat cu Călin Georgescu". Practic, Simion pare că încearcă să reitereze promisiunea — cu ajutorul lui Georgescu, care a apărut lângă el — că, dacă va fi ales, va face în aşa fel încât turul doi să se reia, această promisiune asigurându-i loialitatea votanţilor lui Georgescu.
Redăm declaraţiile celor doi:
Călin Georgescu:
„Hristos a înviat! Nu sunt aici pentru a recunoaşte o fraudă, precum aceste alegeri, o fraudă a celor care au făcut, din viclenie, politica de stat. Sunt aici pentru a recunoaşte puterea democraţiei, a votului, care sperie sistemul, care îngrozeşte sistemul. Sunt aici pentru interesul poporului român, pentru demnitatea lui, pentru măreţia lui, pentru nobleţea lui, pentru că destinul şi drepturile poporului român sunt veşnice.
România s-a trezit, curajul nostru, curajul poporului român, este conştiinţa trează; de aceea a venit vremea să ne luăm ţara înapoi şi, desigur, să eliberăm România de ciocoi şi TURUL DOI ÎNAPOI.
Sus inimile şi veţi fi liberi!
Doar cu Dumnezeu înainte!”
George Simion:
„Hristos a înviat! Am votat cu Călin Georgescu. Suntem aici cu o singură misiune: revenirea la ordinea constituţională, revenirea la democraţie.
Nu am niciun alt obiectiv decât locul 1 pentru poporul român, în slujba căruia mă aflu.
Suntem aici cu poporul şi pentru poporul român, suntem aici cu o singură dorinţă: să facem dreptate pentru români.”