Bulgaria: Existenţa interceptărilor ilegale confirmată de Parchet (presă)

Scandalul interceptărilor ilegale se află în centrul atenţiei presei bulgare de marţi.
(photos.com)
Epoch Times România
16.04.2013

Scandalul interceptărilor ilegale se află în centrul atenţiei presei bulgare de marţi. Parchetul de la Sofia a confirmat, luni, că Ministerul de Interne a efectuat interceptări telefonice ilegale în timpul guvernului premierului Boiko Borisov. Potrivit procurorilor, însă, de vină nu este fostul ministru de interne Ţvetan Ţvetanov, ci patru înalţi funcţionari din minister împotriva cărora au început urmăriri penale, scrie 'Sega'. Procurorul general Sotir Ţaţarov nu a exclus posibilitatea ca şi Ţvetanov să fie acuzat la un moment dat, dar deocamdată acest lucru este imposibil pentru că acesta este protejat de imunitate pentru că este candidat la alegerile parlamentare din 12 mai.

Toate partidele de opoziţie au cerut ca Ţvetanov, care este vicepreşedinte al partidului GERB şi 'mâna dreaptă' a fostului premier Boiko Borisov, să renunţe la cariera politică. Acesta a refuzat însă, afirmând că, dacă partidul lui va câştiga alegerile, el va ocupa din nou postul de ministru de interne, mai scrie 'Sega'.

Ziarele sofiote informează ca şi liderul partidului GERB Boiko Borisov a sărit în apărarea lui Ţvetanov. Borisov a declarat, luni seară, la o întâlnire cu mai mulţi alegători, că nu crede că Ţvetanov s-a înşelat făcând interceptări ilegale.

Scandalul s-a declanşat pe 28 martie, când liderul partidului socialist Serghei Stanişev l-a acuzat pe Ţvetanov, care a fost vicepremier în guvernul de centru-dreapta, că a dispus interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ale unor lideri politici, printre care preşedintele Gheorghi Pârvanov (2002-2012), actualul preşedinte Rosen Plevneliev, liderii tuturor partidelor parlamentare de opoziţie, precum şi comisarul european Kristalina Gheorghieva, unii magistraţi şi oameni de afaceri.

Procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov, a anunţat la o conferinţă de presă, luni, că, deocamdată, s-au confirmat două treimi din informaţiile anunţate de Stanişev. Parchetul a început urmărirea penală împotriva a patru înalţi demnitari din Ministerul de Interne.

Cotidianul 'Capital' scrie marţi că procurorii nu pot să confirme dacă ordinul pentru interceptările ilegale a venit din partea lui Ţvetanov şi dacă personalităţile menţionate de Stanişev au fost vizate de această activitate pentru că o mare parte din datele au fost şterse de unul dintre inculpaţi. Radko Dimitrov este acuzat că, în ziua în care Stanişev a făcut dezvăluirile, a încercat să distrugă înregistrările audio. La câteva ore după anunţul făcut de Stanişev, Dimitrov a reuşit să şteargă o mare parte din informaţiile culese prin interceptările ilegale. Potrivit procurorilor, în ziua respectivă Dimitrov sărbătorea cea de a 50-a aniversare a sa. După ce a auzit dezvăluirile făcute de Stanişev, el a părăsit petrecerea, spunându-le oaspeţilor că a intervenit ceva urgent. S-a dus la minister şi în noaptea de 28 spre 29 martie a reuşit să şteargă înregistrările, chiar înainte ca procurorii să facă o percheziţie în dimineaţă zilei de 29 martie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor