Bucureşti: Două cimitire, controlate de Poliţie

Două cimitire din Capitală, printre care se numără şi cel deţinut de mama Oanei Zăvoranu, precum şi cinci firme de pompe funebre au fost verificate sâmbătă dimineaţă de către poliţişti. Acţiunea vizează combaterea evaziunii fiscale şi a muncii la negru.
Poliţişti (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
13.10.2012

Două cimitire din Capitală, printre care se numără şi cel deţinut de mama Oanei Zăvoranu, precum şi cinci firme de pompe funebre au fost verificate sâmbătă dimineaţă de către poliţişti. Acţiunea vizează combaterea evaziunii fiscale şi a muncii la negru.

Astfel, potrivit Poliţiei Capitalei, ofiţerii bucureşteni de investigare a fraudelor au date şi informaţii conform cărora, în activitatea lor comercială, societăţile nu înregistrează sau înregistrează parţial în evidenţele contabile toate operaţiunile efectuate, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor.

Pe de altă parte, pentru serviciile prestate sau bunurile comercializate (servicii funerare, locuri de veci), nu se eliberează facturi fiscale sau, dacă acestea sunt eliberate, se evidenţiază o sumă mult mai mică decât cea plătită în realitate.

Conform datelor existente, unii angajaţi ai societăţilor comerciale şi-ar desfăşura activitatea fără a avea cărţi de muncă, mai spun reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor