Bolojan a anunţat care vor fi primii bugetari care vor fi daţi afară când se vor face reduceri de personal

Premierul Ilie Bolojan a anunţat luni, la B1 TV, că în perioada următoare sunt aşteptate reduceri de personal în unele instituţii publice. În acest context, Guvernul ia în calcul interzicerea posibilităţii de a cumula pensia cu salariul în sectorul bugetar.
„Cred că, în condiţiile în care în anumite instituţii se vor face reduceri de personal – şi acest lucru îl văd ca inevitabil în perioada următoare –, ar fi cel puţin mai corect din punct de vedere moral ca cel care pleacă să fie un om care deja beneficiază de un câştig, de o pensie, ca urmare a pensionării anticipate, în loc să plece, să spunem, un tânăr care ar putea să rămână acolo”, a declarat Bolojan.
El a precizat că o astfel de măsură trebuie atent fundamentată, astfel încât să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Doar în acest mod poate fi evitat riscul ca prevederile adoptate să fie ulterior anulate, afectând credibilitatea autorităţilor.
„Vom analiza această posibilitate de a adopta o măsură care să interzică cumulul pensiei cu un salariu în sectorul public. Dar înainte de a anunţa astfel de măsuri, trebuie să te asiguri că ele respectă decizii ale Curţii Constituţionale şi rămân în picioare. Altfel, dacă faci măsurile şi după aceea verifici, rişti să fie anulate şi nu mai ai niciun fel de credibilitate când se întâmplă astfel de decizii. Şi eu nu sunt adeptul să facem declaraţii sau lucruri de formă, ci să analizăm şi atunci când se ia o decizie în sensul acesta să o ducem până la capăt”, a subliniat premierul.
Întrebat câte persoane cumulează în prezent pensia cu salariul în sistemul public, Ilie Bolojan a răspuns: „Nu aş vrea să ofer nişte date, dar cred că sunt la nivelul a 10.000 de persoane în această situaţie.”