Biserica, poziţia dură faţă de marşul LGBT: Bucharest Pride este alăturat în mod sfidător sărbătorii Rusaliilor

Patriarhul Daniel (Facebook / Patriarhul-Daniel)
Ana Ion
06.06.2025

Patriarhia Română şi-a exprimat public "îngrijorarea şi dezaprobarea cu privire la marşul Bucharest Pride, care va avea loc în ziua de sâmbătă, 7 iunie 2025, în ajunul marelui Praznic împărătesc al Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile)."

"Considerăm că evenimentul Bucharest Pride este alăturat în mod sfidător sărbătorii religioase menţionate, aceasta din urmă având o conotaţie sfântă pentru întreaga creştinătate. Prin urmare, Bucharest Pride este un act provocator şi total nepotrivit mai ales în contextul actual marcat de ideologii seculariste şi tensiuni sociale.

Adresăm un apel tuturor credincioşilor ortodocşi să intensifice rugăciunea pentru familia creştină, să nu răspundă provocărilor venite din partea participanţilor la marşul Bucharest Pride şi nici să folosească un limbaj ofensator sau un comportament violent faţă de aceştia, fapt care contrazice o conduită demnă de un adevărat credincios al Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru Biserica Ortodoxă Română, aceste manifestări provocatoare sunt dăunătoare în special pentru tineri şi pentru copii inocenţi. Învăţătura creştină, bazată pe Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, consideră homosexualitatea ca fiind păcat, deoarece aceasta contravine fundamental noţiunii de familie sau căsătorie bazată pe unirea între un bărbat şi o femeie, instituţie întemeiată de Dumnezeu Creatorul universului şi al omului (Facere 2, 24)", transmite BOR.

Marşul Bucharest Pride 2025 are loc sâmbătă, 7 iunie, şi este cel mai cunoscut eveniment al comunităţii LGBTQ din România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor