BIOGRAFIE: Ratko Mladici - erou pentru sârbii bosniaci, criminal pentru restul lumii

Procesul lui Ratko Mladici, fostul comandant al sârbilor bosniaci, căutat de 15 ani de justiţia internaţională, începe miercuri la Haga, un eveniment ce aduce în prim-plan saga unui personaj hulit de Occident, dar iubit de sârbii din Bosnia.

Ratko Mladici este fostul comandant al armatei sârbilor bosniaci în timpul războiului din 1992-1995. Acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război în 1995, era cel mai căutat suspect pus sub acuzare de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI). Este considerat principalul vinovat pentru asediul de la Sarajevo şi masacrul de la Srebreniţa.

Suspectată ani de zile că l-a ascuns cu bună ştiinţă, Serbia a cerut ajutorul Interpolului pentru a-l localiza pe fugar. Capturarea lui, care, în mod simbolic, a intervenit chiar în ziua în care la Belgrad se afla în vizită şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, era o precondiţie pentru ca Serbia să fie acceptată oficial candidată la aderarea la Uniunea Europeană. El este ultimul dintre liderii războaielor din Balcani, din anii '90, care compare la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie.

Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia inculpat de TPI pentru genocid şi crime împotriva umanităţii, a avut în anii războiului din fostul spaţiu iugoslav o ascensiune extrem de rapidă în ierarhia militară, rămânând una dintre cele mai populare figuri în rândul sârbilor din Bosnia.

Mladici s-a născut la 12 martie 1942 la Bojinovici, în sudul Bosniei. Tatăl său, Nedo, era luptător al gherilei partizanilor şi a fost ucis în primăvara anului 1945, în timpul unui atac în localitatea de origine a liderului Croaţiei naziste, Ante Pavelici. Nici până în prezent familia Mladici nu ştie unde se află cadavrul lui Nedo.

În copilărie, Mladici era bun la învăţătură şi extrem de activ în treburile casei. Plăcut de fetele din localitate, Ratko era un tânăr foarte curajos şi activ. Ambiţiile sale s-au schimbat pe măsură ce a crescut. Dorea în copilărie să devină profesor, apoi, la vârsta de 11 ani, s-a hotărât să devină chirurg, dar mai târziu a ajuns la concluzia că era făcut pentru o carieră militară.

Mladici a intrat la şcoala de Industrie militară din Zemun în 1961, apoi s-a înscris la Academia Militară KOV şi ulterior la Academia pentru Ofiţeri, absolvind ca şef de promoţie, în 1965. Primul său post ca ofiţer (locotenent II) a fost la Skopje, unde era cel mai tânăr militar din unitatea pe care o comanda. S-a dovedit un ofiţer extrem de capabil, asigurând întâi comanda unui pluton, apoi a unui batalion, a unei brigăzi şi, în 1989, a fost promovat la conducerea secţiei de antrenamente din districtul militar 3. Cea mai mare parte a carierei sale militare şi-a desfăşurat-o astfel în Macedonia. Totuşi, faptul că mai mult de 20 de ani a rămas cu rangul de comandant de brigadă este considerat un punct slab într-o carieră de militar, iar colegii lui au atribuit acest neajuns indisciplinei de care Mladici dădea dovadă adesea.

În iunie 1991, Mladici a fost numit comandant-adjunct al corpului militar din Priştina, în tensionata provincie Kosovo, dominată de etnicii albanezi. În condiţiile în care situaţia din Croaţia se deteriora rapid, a fost mutat aproape imediat la Knin în funcţia de comandant al corpului militar 9 al Armatei Poporului din Iugoslavia (JNA), chiar în timpul luptelor dintre JNA şi forţele croate. La 4 octombrie 1991, Mladici a fost promovat general-maior, iar forţele militare de sub comanda sa au participat la războiul din Croaţia. Printre altele, Mladici a ajutat paramilitarii lui Milan Martici să preia controlul asupra localităţii Kijevo. La 24 aprilie 1992, a fost promovat general locotenent-colonel.

La 2 mai 1992, la o lună după declaraţia de independenţă a republicii bosniace, Mladici şi generalii săi, acţionând la ordinele autorităţilor de la Belgrad, au blocat pur şi simplu oraşul Sarajevo, circulaţia în şi din oraş fiind imposibilă, iar reţelele de apă şi electricitate fiind întrerupte. Astfel a început asediul de patru ani de la Sarajevo, cel mai lung din istoria războaielor moderne. Între timp, Mladici ajunge în funcţii tot mai înalte.

La 12 mai 1992, Parlamentul sârbilor bosniaci a votat crearea VRS (Armata Republicii Sârbe). La 15 mai Mladici a fost numit de preşedintele Radovan Karadzici comandant al Statului Major al VRS, post pe care l-a ocupat până în decembrie 1996. La 24 iunie 1994, Mladici a fost promovat la rangul de general-colonel, asigurând comanda a peste 80.000 de militari.

În 1994, relaţiile dintre Mladici şi preşedintele sârb bosniac devin tot mai reci. Karadzici îl considera pe Mladici arogant şi foarte pretenţios, iar Mladici era de părere că preşedintele era corupt şi că profita de pe urma conflictelor militare. Din când în când, animozităţile deveneau evidente, ca de exemplu atunci când Mladici a spus că dacă NATO va bombarda poziţiile sârbe, atunci va replica bombardând Londra. Karadzici, oripilat, a spus presei că Mladici este "un nebun, care face declaraţii idioate şi iresponsabile". La 1 august, fostul preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici a trimis o propunere de pace sârbilor din Bosnia şi musulmanilor din Bosnia. Scrisoarea destinată musulmanilor a fost transmisă lui Alija Izetbegovici, preşedintele Bosniei-Herţegovina, iar mesajul pentru sârbii din Bosnia a ajuns la Mladici, acest lucru constituind practic o palmă dată lui Karadzici. Când Karadzici a refuzat să semneze, Mladici, susţinător deschis al lui Miloşevici, i-a spus calm că trebuie să existe o diviziune a muncii - el ar urma să conducă războiul, iar Karadzici să asigure conducerea politică în Pale şi oraşele sârbe din Bosnia.

În iulie 1995, trupele sub comanda lui Mladici au ocupat zonele de siguranţă ale ONU - Srebreniţa şi Jepa. La Srebreniţa, peste 40.000 de musulmani care căutaseră adăpost acolo au fost alungaţi. Circa 8.100 au fost executaţi, Mladici fiind acuzat că a dat acest ordin.

La 4 august 1995, în timp ce numeroşi militari croaţi intenţionau să atace zonele sub conducerea sârbă în Krajina, Karadzici a anunţat că îl ia pe Mladici de la comandă şi că preia conducerea VRS. Karadzici îl acuza pe Mladici de pierderea a două oraşe importante sârbe din vestul Bosniei, cucerite de croaţi, şi a folosit acest lucru ca pretext pentru a anunţa schimbările surprinzătoare din ierarhia militară. Mladici, redus la rangul de "consilier", a refuzat să se retragă discret, cerând susţinerea militarilor sârbi din Bosnia şi a populaţiei.

La 8 octombrie 1996, preşedintele Republicii Srpska, Biljana Plavşici, l-a demis pe Mladici, care a continuat totuşi să primească pensie până în noiembrie 2005.

La 24 iulie 1995, Mladici a fost inculpat de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, fiind acuzat de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război (inclusiv campaniile de execuţie a unor civili la Sarajevo). În noiembrie 1995, acuzaţiile de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război au fost extinse şi pentru atacarea zonei de siguranţă stabilită de ONU la Srebreniţa, în iulie 1995. Mladici este acuzat şi pentru luare de ostatici din rândul personalului ONU alocat pentru menţinerea păcii.

Ratko este căsătorit cu Bosa şi are doi copii. În 1994, fiica sa, Ana, studentă la medicină la Belgrad, s-a sinucis la vârsta de 23 de ani împuşcându-se în cap cu pistolul favorit al tatălui ei şi există speculaţii că motivul ar fi fost criticile intense la adresa lui Mladici, care apăreau în presă în acea perioadă. Este îngropată la Topcider şi se spune că Mladici venea într-un timp în mod regulat să-i vadă mormântul. De la fiul său, Darko, Ratko are un nepot, care s-a născut la 2 martie 2006 şi a fost botezat Ştefan, după numele sfântului protector al Republicii Srpska.

Multe persoane cred că Mladici s-a ascuns fie în Serbia, fie în Republica Srpska. El ar fi fost văzut asistând la un meci de fotbal între echipele Chinei şi Iugoslaviei, la Belgrad, în martie 2000. De asemenea, au circulat zvonuri potrivit cărora ar fi fost văzut într-o suburbie a Moscovei sau în Salonic şi Atena.

Securitatea sa ar fi fost însă foarte bine asigurată. În noiembrie 2004, oficiali din Ministerul britanic al Apărării au recunoscut că acţiunea militară probabil nu va conduce la arestarea lui Mladici sau a altor suspecţi, presiunea politică asupra guvernelor din Balcani fiind de preferat.

NATO a declarat că fostul lider militar al sârbilor bosniaci şi-a vizitat fostul buncăr din Bosnia, în 2004, pentru a bea cu prietenii, chiar sub nasul poliţiei.

Alte surse afirmă că s-ar fi refugiat în Muntenegru.

Un raport al serviciilor militare sârbe de informaţii, publicat de ziarul Politika  la începutul lunii februarie 2006, afirma că Mladici fusese ascuns în facilităţi ale Armatei Republicii Srpska şi ale JNA până la 1 iunie 2002, când Adunarea Naţională a Serbiei a adoptat o lege mandatând cooperarea cu TPI. Comandantul de atunci al armatei iugoslave, Neboişa Pavkovici, i-a cerut lui Mladici să plece din unitatea de pe Muntele Povlen, de lângă Valieva, moment din care serviciile militare de informaţii ale Serbiei afirmă că au pierdut urma fugarului.

Zvonurile privind arestarea sa iminentă au fost frecvente, mai ales în jurul datei comemorării a zece ani de la masacrul de la Srebreniţa, a împlinirii a zece ani de la încheierea acordurilor de la Dayton şi de fiecare dată când Serbia s-a aflat într-o etapă crucială în negocierile sale pentru stabilirea unor legături mai strânse cu Uniunea Europeană.

Arestarea, în decembrie 2005, a celui mai căutat presupus criminal de război croat, Ante Gotovina, a redirecţionat întraga forţă a presiunilor diplomatice către Serbia, considerată responsabilă pentru faptul că Mladici şi alţi cinci fugari - toţi etnici sârbi, inclusiv Karadzici - erau încă în libertate. Karadzici a fost arestat în iulie 2008.

În iunie 2005, cotidianul The Times afirma că Mladici a cerut 5 milioane de dolari drept "compensaţii" pentru familia şi gărzile sale în schimbul predării la TPI.

La 21 februarie 2006, unele surse au anunţat că Mladici ar fi fost arestat în capitala  Belgrad şi va fi transferat prin Tuzla (oraş din nord-estul Bosniei) către Haga. Arestarea a fost dezminţită de Guvernul sârb, care însă nu a negat zvonurile privind intenţia ca forţele speciale sârbe să negocieze cu Mladici o eventuală predare.

Surse din guvernele român şi sârb, citate de presă la 22  februarie 2006, au declarat că Mladici ar fi fost arestat în România, lângă Drobeta-Turnu Severin, în apropierea graniţei cu Serbia, de către o echipă specială britanico-română. Însă zvonurile au fost infirmate oficial, iar arestarea lui Mladici rămânea un factor esenţial în calea Serbiei-Muntenegru către Uniunea Europeană.

Decizia de la 3 mai 2006 a Uniunii Europene de a suspenda negocierile cu Serbia, pe motiv că nu l-a predat pe Mladici către TPI, a generat instabilitate şi o criză politică în această ţară, vicepremierul sârb Miroljub Labus anunţând că demisionează.

Anunţând decizia UE, comisarul pentru Extindere, Olli Rehn, a declarat că este necesară impunerea unor "condiţii riguroase" ţărilor care aspiră la intrarea în Uniunea Europeană - un mesaj menit să aibă ecouri în Balcani, dar şi să îi reasigure pe cetăţenii UE care se tem de extinderea organizaţiei.

Totuşi, în 11 iunie 2009, un post de televiziune bosniac a difuzat o casetă cu durata de aproape o oră, cu imagini cu Mladici, filmate în decursul a peste 10 ani. În unele, liderul militar sârb apare filmat împreună cu familia într-o staţiune de schi din Serbia. Imaginile ar fi fost filmate chiar la începutul lui 2009. În alte imagini, Mladici apare în diferite restaurante şi apartamente din Koşutniak, suburbie a Belgradului. De asemenea, părea să fi fost şi în facilităţi militare din Serbia, în compania unor ofiţeri sârbi cu rang înalt.