Mladici va fi vizat de un singur proces, decid judecătorii TPI

Judecătorii de la Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie au decis că fostul comandant al sârbilor bosniaci, Ratko Mladici, va fi judecat într-un singur proces, respingând cererea procurorilor.
Mladici este acuzat că a orchestrat uciderea a 8.000 de musulmani la Srebreniţa în 1995, precum şi pentru alte crime din războiul din Bosnia din 1992-1995.
El a fost arestat în mai în Serbia, după 16 ani de căutări.
Procurorii spun că vor să-l judece pe Mladici mai întâi pentru Srebreniţa, apoi pentru celelalte acuzaţii, în vederea "maximizării perspectivei de dreptate pentru victime".
Însă judecătorii au decis că două procese s-ar putea dovedi prea mult pentru Mladici, care este bolnav. În plus, ar putea face procesul mai puţin eficient.
Mladici, 69 de ani, s-a descris ca fiind "grav bolnav", iar avocaţii săi au ridicat temeri serioase legate de starea de sănătate a acestuia. Săptămâna aceasta, el a fost internat pentru că ar suferi de pneumonie.
TPI pentru fosta Iugoslavie a fost criticat pentru durata prea mare a proceselor, după ce procesul împotriva lui Slobodan Miloşevici a durat patru ani, încheindu-se cu moartea acuzatului, în 2006, şi fără verdict.