BIOGRAFIE - Hosni Mubarak este primul lider condamnat după revoltele arabe din 2011

Hosni Mubarak este primul lider condamnat după revoltele care au zguduit, anul trecut, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Sentinţa de condamnare la închisoare pe viaţă anunţată sâmbătă de judecătorul Ahmed Refaat este ultimul capitol al celor trei decenii în care Hosni Mubarak a condus cu o mână de fier Egiptul.

"Voi continua cu voi, traversând spre viitor, purtând responsabilitatea, atât timp cât inima mea bate şi atât cât timp respir", le spunea el egiptenilor în 2006. "Voi muri pe pământul egiptean", le-a spunea el insistent, în februarie 2011, manifestanţilor care îi cereau să plece din ţară.

Au fost nu mai puţin de şase tentative de asasinat care l-au vizat. Războaiele i-au bătut la uşă. Vecinii i-au bombardat ţara. Guvernul său a intrat aproape în faliment. Militanţii l-au blestemat public, pe străzi. Totuşi, Mohammed Hosni Said Mubarak a supravieţuit întotdeauna.

După cele mai ample revolte populare pe care le-a văzut vreodată Orientul Mijlociu, Mubarak a fost însă nevoit să plece de la putere vrând să transmită mesajul că cedează nu atât presiunii străzii sau presiunii internaţionale, cât raţiunii de a păstra stabilitatea Egiptului, crezul după care s-a ghidat întotdeauna, conform spuselor sale.

Şi-a pregătit plecarea într-un crescendo, cu paşi mici, subliniind tot timpul nevoia de tranziţie paşnică spre un nou regim. După ce în primele zile ale protestelor care au început în 25 ianuarie 2011 a anunţat că nu va mai candida la alegerile care erau programate în septembrie anul şi nici fiul său Gamal nu o va face, a avut grijă să numească un vicepreşedinte şi să ordone iniţierea unui dialog cu opoziţia. În pofida presiunilor interne şi internaţionale, a amânat cât a putut decizia dureroasă pentru el, de a demisiona. Vicepreşedintele a anunţat, la 11 februarie 2011, că Hosni Mubarak a demisionat pentru binele ţării.

Majoritatea egiptenilor nici nu se născuseră când a fost asasinat predecesorul său, Anwar al-Sadat, în 1981. Mubarak, pe atunci vicepreşedinte, era doar la câţiva metri depărtare de Sadat şi a fost împuşcat în mână.

Născut la 4 mai 1928 într-o familie din mica burghezie rurală a Deltei Nilului, în orăşelul al-Menoufiya, Mohammed Hosni Mubarak a făcut carieră în armată, devenind comandant al forţelor aeriene, apoi vicepreşedinte, în aprilie 1975. Puţini îndrăzneau să parieze pe longevitatea puterii pe care o va deţine bărbatul prea puţin carismatic care i-a succedat în funcţie în 1981 preşedintelui Anuar al-Sadat, asasinat de islamişti.

Înainte de a se alătura armatei, biografii săi spun că tânărul Mubarak se distingea prin seriozitate, dar şi prin talentul la fotbal. S-a distins, de asemenea, ca pilot de vânătoare, iar ascensiunea pe linie militară se datorează, spun biografii oficiali, muncii sale asidue şi aparentei lipse de ambiţii politice.

Analiştii au remarcat că în timpul preşedinţiei, Mubarak s-a dedicat păcii şi stabilităţii, fie şi cu preţul scăderii popularităţii pe plan intern. Când soldaţii israelieni au folosit forţa pentru a pune capăt revoltei palestiniene de la graniţele Egiptului, în 2000, mulţi egipteni au cerut în stradă intrarea în război. "Domnule preşedinte", l-a întrebat timid atunci un tânăr jurnalist de la televiziunea de stat, "unii spun că Egiptul ar trebui să intre în război...". Mubarak nu l-a lăsat să continue şi l-a întrebat: "Câţi ani ai?". Înroşindu-se, prezentatorul a mărturisit că nu a împlinit încă 35 de ani. "Încă murdăreai scutecele când am eliberat Sinaiul", a conchis Mubarak, în cunoscutul său stil direct. "Ce ştii tu despre război?", a continuat preşedintele.

Ataşamentul său faţă de menţinerea stabilităţii i-a ghidat politica în timpul războiului din Golf din 1991, în timpul revoltei palestiniene din 2000, în timpul invaziei Irakului din 2003, a războiului purtat de Israel în Liban în 2006 sau în timpul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza, în ianuarie 2009.

Cu fiecare criză, protestatarii au ieşit pe străzi, iar politica externă a Egiptului a fost criticată acasă şi în regiune. Dar Mubarak a păstrat aceeaşi direcţie pe care o stabilise Sadat atunci când a semnat un acord de pace cu Israelul şi când a aliat Egiptul Statelor Unite în ultimii ani ai Războiului Rece.

Mubarak a moştenit un sistem politic ce nu prea lăsa loc părerilor contrare. A moştenit, de asemenea, o relaţie incomodă cu cel mai vechi grup islamist din lume, Fraţii musulmani. De-a lungul regimului Mubarak, guvernul a avut o relaţie complicată cu acest grup, pe care Egiptul l-a scos în afara legii din 1954. Mubarak s-a dovedit un adversar hotărât al islamismului, dar nu a reuşit să împiedice ascensiunea unui islam tradiţionalist inspirat de puternica mişcare a Fraţilor musulmani.

Aflat timp de 30 de ani la preşedinţia ţării, Hosni Mubarak a menţinut, împotriva tuturor dificultăţilor, ancorarea ţării sale în tabăra proamericană şi a păstrat acordurile de pace cu Israelul, care îl costaseră viaţa pe predecesorul său.

Cu silueta sa masivă, cu părul des şi negru în pofida vârstei şi cu privirea ascunsă adesea în spatele ochelarilor de soare, Mubarak a devenit de-a lungul anilor o figură familiară la reuniunile internaţionale, impunând imaginea unui Egipt modern şi stabil în mijlocul lumii arabe.

Liberalismul economic care s-a accentuat în ultimii ani i-a permis să dea startul unui avânt economic, companiile egiptene remarcându-se în domeniul telecomunicaţiilor sau al construcţiilor. Speranţa de viaţă a crescut, rata analfabetismului s-a îmbunătăţit. Însă aproape 40% dintre cei 80 de milioane de egipteni trăiau în continuare cu doar doi dolari pe zi, potrivit statisticilor internaţionale, iar ţara era criticată adesea pentru corupţie.

Pragmatic, şiret, amator de turnee prin ţară, Hosni Moubarak s-a bazat pe un aparat poliţienesc redutabil şi pe un sistem politic dominat de Partidul Naţional Democratic, care i-a stat la dispoziţie.

În cursul lungii sale cariere, nu a ridicat niciodată starea de urgenţă instituită în momentul în care a preluat puterea. Starea de urgenţă a permis autorităţilor să-i ţină sub supraveghere pe oameni, iar prerogativele speciale oferite forţelor de securitate au permis puterii să aresteze mii de opozanţi.

În 2010, a fost supus cu succes în Germania unei operaţii chirurgicale de scoatere a vezicii biliare.

Multiplelor apeluri - inclusiv din partea Statelor Unite - în favoarea unei deschideri a sistemului, Mubarak le-a răspuns de fiecare dată invocând spectrul unei destabilizări catastrofale a celei mai populate dintre ţările arabe.

Ascensiunea la putere a fiului său mai mare, Gamal, un apropiat al mediilor de afaceri, a alimentat suspiciunile unui transfer "ereditar" al puterii la alegerile prezidenţiale care ar fi trebuit să aibă loc în 2011, în detrimentul unei deschideri politice.

A venit însă Primăvara arabă, iar regimul lui Hosni Mubarak s-a prăbuşit în câteva săptămâni, aruncând Egiptul într-un haos care continuă şi astăzi.

După plecarea de la putere, starea sa de sănătate s-a deteriorat, o echipă de medici germani confirmând zvonurile că acesta suferă de o formă incipientă de cancer.

La 28 martie 2011, a fost plasat, împreună cu familia, în arest la domiciliu.

La 13 aprilie anul trecut, fostul preşedinte a fost reţinut timp de 15 zile pentru a fi interogat.

A încercat să scape de proces, predând toată averea statului egiptean.

Procurorul general a anunţat însă, la 25 mai, că fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak va fi judecat de un tribunal penal pentru presupusa implicare în atacurile asupra protestatarilor.

Procesul a început la 3 august.

În timpul procesului, Hosni Mubarak a negat toate acuzaţiile care i s-a adus.

"Istoria mă va judeca", spunea Mubarak, la 1 februarie 2011.