Biletele unice RATB - Metrorex vor putea fi folosite din 3 noiembrie

Epoch Times România
20.10.2012

Biletele unice pentru RATB şi Metrorex vor putea fi folosite din data de 3 noiembrie, a anunţat sâmbătă, şeful Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei, Ion Dedu, cu ocazia începerii testelor pentru introducerea acestora.

"Biletele unice pentru RATB şi Metrorex vor fi introduse începând cu 3 noiembrie, dată până la care se vor face probe tehnice, probe comerciale şi se va promova sistemul pentru că trebuie să informăm şi cetăţenii. Deci pe 3 noiembrie sistemul va intra în exploatare comercială", a spus Dedu.

În ceea ce proveşte biletele unice şi pentru CFR, reprezentanul Primăriei Capitalei a declarat că acestea vor fi introduse după ce vor intra în circulaţie liinile de pe inelul de cale ferată din jurul Bucureştiului. "CFR-ul este pregătit, sistemul este aplicat, în momentul în care vor fi introduse liniile urbane respective ele vor intra automat în sistem şi vor putea fi folosite aceste tipuri de bilete de călătorie", a spus Dedu.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat la sfârşitul lunii semptembrie, în urma unui protocol încheiat între municipalitate, RATB, Metrorex şi CFR Căălători introducerea a cinci tipuri de bilete, valabile pe cele trei sisteme de transport public. Pentru început vor fi introduse doar biletele unice valabile pe mijloacele de transport în comun ale RATB şi Metrorex.

Este vorba despre un bilet unic valabil timp de 60 de minute pentru RATB şi Metrorex, care va costa 5 lei, un billet cu zece călătorii de câte 60 de minute pentru fiecare călătorie, valabil pentru RATB şi Metrorex, care va costa 30 de lei şi un abonament de o zi, valabil pentru RATB şi Metrorex, care va costa 16 lei.

"Este un pas important în ceea ce priveşte integrarea sistemului de transport public din zona municipiului Bucureşti pentru că în acest fel, venind în sprijinul călătorului, realizăm un sistem care îl va face să călătorească cu mult mai multe mijloace de transport plătind o singură dată. Acest lucru noi considerăm că va duce la creşterea atractivităţii sistemului de transport public şi va determina cetăţenii să utilizeze din ce în ce mai mult acest sistem", a mai spus şeful Direcţiei Transporturi din Primăria Capitalei.

Dedu a mai precizat că biletele vor fi valabile, chiar dacă vor fi validate în ultimul minut. "Dacă un călător validează biletul în minutul 59, el va putea să rămână în sistemul de transport public pentru RATB până la capăt de linie, când se schimbă datele în validatoare, iar în sistemul de metrou va putea să rămână atâta timp cât va avea nevoie", a spus Dedu.

De asemenea, reprezentantul municipalităţii a mai subliniat faptul că biletele trebuie să fie validate: "Aceste tipuri de bilete trebuie validate de către călători de fiecare dată când se urcă într-un mijloc de transport. Nu vor fi încasaţi bani suplimentari de către sistem, acesta doar îi confirmă că a validat, el putân să circule cu acest card 60 de minute utilizând cât de multe mijloace de transport poate să schimbe".

Pentru început vor fi disponibile doar bilete de unică folosinţă, preîncăracate, iar ulterior va exista posibilitatea achiziţionării de bilete şi abonamente unice pentru RATB şi prin intermediul cardurilor reîncărcabile. Astfel, călătorii vor trebui să achite şi costul cartelei de unică folosiţă, pe lângă cel al biletului sau al abonamentului unic.

Şeful Direcţiei de Transporturi din Primăria Capitalei a declarat că se are în vedere introducerea unui sistem prin care valoarea cardului de unică folosinţă să poată fi rescumpărată de către călători. "Dorim ca, în viitorul apropiat, cei care vor păstra intacte aceste carduri să le poată revinde celor care le încarcă, există maşini, dar asta înseamnă o procedură de achiziţie în momentul de faţă, care în baza returnării cardului, pe un card bancar sau pe un alt suport, pot returna costul suportului minus o mică valoare pentru utilizare", a spus Dedu.

El a mai declarat că preţurile acestor bilete şi abonamente unice nu sunt mari. "Preţurile nu sunt mari. Dacă faceţi soocteala şi luaţi un cetăţean care schimba trei mijloace de transport pe RATB şi Metrorex, o să vedeţi că preţul era mult mai mare decât cel pe care îl promovăm acum. Noi ne dorim ca, pe măsură ce vom urmări evoluţia încasărilor din sistem, să putem regla şi valoarea acestor bilete pentru că, de fapt, ceea ce contează este valoarea venitului care vine către operator din aceste bilete", a spus Dedu.

Reprezentatul municipalităţii a mai precizat că toate tilurile de călătorie din prezent vor rămâne valabile în continuare. De asemenea, Dedu a mai arătat că se va urmări în perioada următoare integrarea şi a altor tipuri de călătorie. "Urmează ca oferta tarifară să se diversifice, ne dorim ca într-o perioadă de un an, doi să ajungem să oferim o ofertă integrată pentru absolut toate tipurile de călătorie. În toate oraşele europene sistemele de transport public sunt sisteme integrate, iar sistemele de taxare asigură deplasarea cetăţenilor cu un singur titlu de călătorie în sistemul pe care dorim să-l folosim şi noi şi anume prezenţa în sistemul de transport public pentru o anumită perioadă. În acest sens vor fi otpimizate liniile de transport public pentru că putem deterrmina cetăţenii să schimbe liniile de transport fără să mai avem nevoie de paralelisme sau alte lucruri din motivul că un cetăţean, în momentul de faţă, plăteşte de fiecare dată când se urcă într-un mijloc de transport de transport", a spus Dedu.

Prima testare a avut loc sâmbătă la Gara de Nord, pe un autobuz RATB, pe un tren "Săgeata albastră" şi la metrou.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti va asigura suportul tehnico-financiar pentru emiterea, comercializarea şi gestionarea biletelor şi va coordona toate activităţile aferente prin sistemul automat de taxare.

RATB deţine o reţea de peste 230 de puncte de vânzare, care acoperă tot Bucureştiul, fiind singurul emitent de carduri pentru aceste titluri tarifare integrate. Cardurile cu valoare preîncărcată vor fi vândute atât în reţeaua RATB cât şi în reţeaua Metrorex, la 52 de puncte de vânzare din staţiile de metrou.

Aceste noi titluri de călătorie nu vor fi valabile pe liniile Expres sau pe liniile cu tarif special din reţeaua RATB.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor