Bica scapă de executarea pedepsei de 4 ani de închisoare pentru favorizarea lui Ovidiu Tender. Cere despăgubiri

Fosta şefă DIICOT Alina Bica a scăpat de executarea pedepsei de 4 ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender şi cere despăgubiri de peste un milion de euro de la statul român pentru alte două dosare în care a fost achitată, relatează Libertatea.
Mai exact, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de Alina Bica în dosarul favorizării lui Ovidiu Tender. Instanţa a reţinut că, între timp, fugara şi-a executat pedeapsa în Italia, astfel încât nu mai are ce să conteste în România.
Potrivit sursei citate, în realitate, Curtea de Apel din Bari a recunoscut în 2020 condamnarea Alinei Bica la 4 ani de închisoare, conform deciziei pronunţate pe 27 noiembrie 2019 de Înalta Curte, dar nu în forma “cu executare”, ci “la domiciliu”, sub supraveghere.
Începând cu anul 2020, Bica a formulat o serie de contestaţii pe rolul instanţelor din România, în încercarea de a anula decizia Înaltei Curţi, însă, până în prezent, atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Curtea de Apel Bucureşti i-au respins cererile, reţinând, în esenţă, că “simpla recunoaştere de către autorităţile italiene a hotărârii de condamnare nu constituie motiv de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii”.
Celelalte două dosare pentru care Bica cere despăgubiri din partea statului român sunt: cel privind presupusa mită de 17.500 de euro pentru a-l scăpa de dosar pe afaceristul Horia Simu şi cel de abuz în serviciu legat de despăgubirile pe care rechinul imobiliar Gheorghe Stelian le-a primit de la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
“Constată Curtea de Apel Bucureşti că, la data de 28.03.2024, a fost depusă o copie a hotărârii Tribunalului de supraveghere Bari nr. 599/2024, prin care se arată că a fost finalizată executarea pedepsei recunoscute de Curtea de Apel din Bari la data de 27.11.2020, irevocabilă la data de 22.12.2020.
Aşadar, la acest moment procesual, ulterior pronunţării soluţiei contestate, motivele, de fapt, care au condus la stabilirea cu autoritate de lucru judecat că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel din Bari nu constituie un impediment pentru a pune în executare executarea pedepsei (…) au dispărut.
Aşadar, apreciază Curtea de Apel Bucureşti că, la acest moment procesual, pedeapsa de 4 ani de închisoare la care contestatoarea a fost condamnată prin sentinţa penală din 29.11.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, a fost executată”, se arată în Hotărârea 282/2024 din cazul Alinei Bica.