Becali, indignat că Anastasiu a "turnat-o" pe inspectoarea ANAF: E comportament drăcesc. Face femeia puşcărie ca să scapi tu

Deputatul ex-AUR Gigi Becali a reacţionat în stilul caracteristic, în emisiunea Fanatik Superliga, după demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu în urma scandalului privind mituirea unei funcţionare ANAF.
Gigi Becali s-a arătat indignat că, în 2023, inspectoarea ANAF Angela Georgeta Burlacu, care a primit mită timp de 8 ani de la Anastasiu, a fost condamnată la 5 ani şi 2 luni de puşcărie pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
"Eu nu ştiam, dar asta este strigător la cer! Nici nu-mi vine să cred. Tu, bărbat fiind, o femeie te ajută pe tine şi tu o torni. Face ea puşcărie ca să scapi tu. Dacă-mi tai capul şi nu o torn pe femeie, nu ca să o dau şi în primire s-o bag la puşcărie 8 ani.
Nicolae Steinhardt era prieten cu legionarii şi i-au zis că dacă-l dai pe ăsta, scapi. L-a întrebat pe ta-su şi el i-a zis aşa: Măi, tată, dacă vrei zile bune şi nopţi de chin, dă-l în primire, dar dacă vrei zile de chin şi nopţi fericite, nu-l da. Şi el a hotărât că vrea zile de chin şi nopţi liniştite.
Numai drac să fii să dai femeia în primire. Fac 10 ani de puşcărie, dar n-o dau pe femeie în primire niciodată. Taie-mi capul pe buturugă, dar eu pe femeie nu o dau în viaţa mea. A făcut cel mai josnic lucru. Este comportament drăcesc", a declarat Gigi Becali.