Băsescu reacţionează la ameninţarea lui Putin

Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi, în cadrul unui comunicat de presă că "în ultima perioadă au apărut o serie de luări de poziţie care încalcă principiile dreptului internaţional şi fundamentele sistemului de securitate în Europa", făcând referire la declaraţiile recente ale preşedintelui rus Vladimir Putin, căruia îi solicită să revină „să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituţiile internaţionale”.
Andrei Pricopie
17.04.2014

alte articole

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Andrei Pricopie
17.04.2014

Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi, în cadrul unui comunicat de presă că "în ultima perioadă au apărut o serie de luări de poziţie care încalcă principiile dreptului internaţional şi fundamentele sistemului de securitate în Europa", făcând referire la declaraţiile recente ale preşedintelui rus Vladimir Putin, căruia îi solicită „să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituţiile internaţionale”.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, constată că în ultima perioadă au apărut o serie de luări de poziţie care încalcă principiile dreptului internaţional şi fundamentele sistemului de securitate în Europa. Punerea în discuţie a frontierelor recunoscute internaţional este inadmisibilă şi afectează direct pacea şi stabilitatea la nivel regional. Mişcările revizioniste generate artificial din exterior reprezintă ameninţări directe la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor şi nu pot fi soluţii pentru apărarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Repunerea în discuţie a organizării statale şi impunerea de modele federale şi autonomiste prin angajarea persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în acţiuni subversive la adresa statului ai cărui cetăţeni sunt constituie un amestec direct în treburile interne ale statelor suverane", reiese din comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, solicită Federaţiei Ruse să revină în cadrul angajamentelor asumate în instituţiile internaţionale şi să contribuie la stabilizarea situaţiei din regiune", a subliniat Traian Băsescu.

Preşedintele rus Vladimir Putin a solicitat joi Republicii Moldova şi Ucrainei să ridice imediat „blocada” impusă Transnistriei pentru ca cetăţenii de acolo trebuie să decidă singuri ce vor, scrie Interfax.

"Este o problemă serioasă - Transnistria. Acolo locuiesc mulţi cetăţeni ruşi, care sunt pentru Rusia. Oamenii au propria viziune faţă de viitor. Trebuie să avem un dialog cu R.Moldova şi Ucraina. Trebuie să intensificăm formula 5 2. Trebuie urgent să scoatem blocada Republicii Moldova şi Ucrainei. Cetăţenii care locuiesc în Transnistria trebuie să decidă singuri ce vor", a declarat Putin.

Totodată, Putin a ameninţat că ia în calcul trimiterea armatei în Ucraina este o variantă luată în calcul, acuzând guvernul de la Kiev de comiterea unei "crime grave" apelând la armată să combatăî trupele pro-ruse.

"Consiliul Federaţiei Ruse (Camera superioară a Parlamentului) a acordat preşedintelui dreptul de a folosi forţele armate în Ucraina. Sper foarte mult să nu fiu obligat să recurg la acest drept", a subliniat preşedintele rus.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor