Băsescu, despre scutul de la Deveselu: Nu poţi spune 'mi-am luat rachetele din România şi-am plecat'. Se demontează tot sistemul

Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat că scutul de la Deveselu este parte dintr-o maşinărie extrem de complicată, iar o retragere a bazei americane din România nu se poate face cu una cu două fără să aibă şi consecinţe asupra întregului sistem.
„Nu poţi să spui, m-am supărat, mi-am luat rachetele din România, că se demontează tot sistemul, se dezechilibrează”, a subliniat Băsescu care a amintit totodată că baza de la Kogălniceanu, baza de la Turda, „sunt baze extrem de importante în perspectiva securităţii estului”.
Întrebat într-un interviu acordat recent la B1Tv dacă România are motive de îngrijorare, în contextul în care se vorbeşte de o retragere a bazelor nucleare americane din Grecia, a replicat:
„Nu cred. Trebuie clarificat: la Alexandropolis în Grecia este mai mult o bază logistică. Pentru a ajunge materiale în Ucraina, de cele mai multe ori, Statele Unite au trimis armamentul şi ajutoarele pentru Ucraina pe mare. Au venit pe mare, pe la Constanţa, prin Nord, în Marea Baltică, dar şi la Alexandropolis, având în vedere că de aici se distribuiau către România şi din România în Ucraina. Deci este o bază logistică, nu neapărat o bază de luptă, cu potenţial de luptă.
Bazele cu potenţial de luptă sunt două în Cipru, la Akrotiri, în vest, şi încă una în estul Ciprului, şi în insula Creta. Ele sunt salba de baze britanice din sudul flancului NATO, iar la Akrotiri este o bază în care este şi o puternică dezvoltare a unei baze americane, nedeclarată ca fiind bază americană, ea trece ca fiind bază britanică. Dar americanii de aici au lovit şi în Yemen depozitele de armament ale Houthi, şi de aici au lovit şi rachetele care au plecat din Iran împotriva Israelului, deci este o dotare extrem de puternică”.
Fostul şef de stat a adăugat: „în ce ne priveşte, aici discutăm în primul rând despre scutul de la Deveselu. El este parte dintr-o maşinărie extrem de complicată. Rachete sunt la Deveselu, rachete sunt în Polonia, rachete antirachetă sunt în Portugalia, şi sistemele radar de supraveghere a spaţiului aerian în Turcia. Deci nu poţi să spui, m-am supărat, mi-am luat rachetele din România, că se demontează tot sistemul, se dezechilibrează.
În plus, destinaţia acestui sistem nu este numai împotriva rachetelor iraniene. Orice rachetă poate fi doborâtă şi trebuie să avem în vedere că la nevoie, dacă Rusia nu respectă angajamentele şi foloseşte rachete împotriva Europei, se poate reacţiona şi împotriva rachetelor ruseşti.
Trebuie avut în vedere că americanii nu pot pleca cu echipamentele astea pentru că şi ei au investiţii în Europa, au depozite de armament nuclear în Europa, au baze militare în Europa şi rachetele din sistem se pot lovi şi cu rachete cu destinaţia teritoriului Statelor Unite. Deci nu este posibil ca Statele Unite să-şi reducă prezenţa din acest punct de vedere. Şi baza de la Kogălniceanu, baza de la Turda, sunt baze extrem de importante în perspectiva securităţii estului”.
În ceea ce priveşte informaţia potrivit căreia planurile şi construirea bazei de la Kogălniceanu ar fi ajuns pe mâinile ruşilor, Traian Băsescu este de părerea că afirmaţia este o „exagerare”.
„Bun, acum mă gândesc că poate este o exagerare. Nu pot să cred că am fost atât de proşti încât să dăm planurile de execuţie a bazei de la Kogălniceanu în mâna lui Deripaska. Eu cred totuşi, îndrăznesc să spun, că este exagerare”, a conchis fostul preşedinte