Băsescu: Candidează ambii lideri USL care în 2012, sub comanda Varanului, au destructurat în două zile Statul Român

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat un nou atac, miercuri, pe pagina sa de Facebook, la adresa prezidenţiabililor Crin Antonescu şi Victor Ponta, cofondatorii vechiului USL.
"Vor reuşi acum?
Nici unul din candidaţii la funcţia de Preşedinte al României, care s-au calificat în turul doi la alegerile din Noiembrie 2024 (Călin Georgescu şi Elena Lasconi - n.r.), nu mai candidează sau nu mai este susţinut să candideze la alegerile din mai 2025. Interesant.
În schimb, candidează ambii lideri ai USL care în 2012, sub comanda Varanului (referire la Dan Voiculescu - n.r.), au destructurat în două zile Statul Român, mânaţi de varanescianul îndemn 'nu avem toată puterea până nu avem justiţia'.
Oare vor reuşi acum?", a scris Traian Băsescu pe reţeaua de socializare.