Baschet feminin: Campioana UVVG ICIM Arad, în plină campanie de achiziţii pentru noul sezon competiţional

(PETRAS MALUKAS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
21.08.2013

Conducerea campioanei "en titre" a baschetului feminin românesc, Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" ICIM Arad, se află în plină campanie de achiziţii în vederea noului competiţional, campanie dirijată, conform aşteptărilor, de noul antrenor al echipei, portughezul Jose Araujo.

Chiar dacă, în mod voalat, conducerea echipei a lăsat să se înţeleagă că a reuşit deja să îşi asigure serviciile unor jucătoare, în mod oficial, prima jucătoare care a semnat o înţelegere cu echipa arădeană este americanca Laura Broomfield, în vârstă de 23 de ani şi 1,87 m înălţime, care joacă pe poziţia 4 - "Power Forward". La fel ca antrenorul Araujo, Broomfield vine de la campioana Portugaliei, Alges, unde a avut în sezonul trecut medii foarte bune, de 17,5 puncte, fiind principala marcatoare, şi 13,7 recuperări, fiind a treia la acest capitol, într-un clasament al ligii de baschet portugheze. Ea a mai jucat în Spania - la UNB Obenasa şi în SUA, în WNBA - pentru New York Liberty şi respectiv în NCAA, la University of North Carolina.

"Date fiind referinţele foarte bune pe care le avem despre ea, sper ca Laura să fie noua piesă de rezistenţă a echipei noastre. A venit la Arad pe filiera noului antrenor, Jose Araujo, care a avut-o sub comandă în Portugalia", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele UVVG ICIM Arad, Marcel Urban, lăsând să se înţeleagă că ar fi posibil ca la Arad să ajungă şi alte jucătoare pe care Jose Araujo le-a contactat, fie de la echipele pe care le-a pregătit, fie pe care le cunoaşte din Portugalia.

Laura Broomfield este prima achiziţie făcută publică de conducerea echipei campioane, însă prezentarea oficială a lotului va avea loc abia pe 16 septembrie. Aproape sigur, din acest lot va face parte şi Monica Brosovszky-Boriga, care şi-a dat acordul verbal pentru a continua la Arad. Totuşi, s-ar putea ca ea să accepte să devină antrenor secund al echipei arădene, ideea avansată de conducerea echipei la finalul sezonului trecut.

Privitor la celelalte componente ale lotului cu care UVVG ICIM va ataca noul sezon competiţional, conducerea echipei nu spune foarte multe, afirmând doar că se lucrează la definitivarea lotului, unul schimbat aproape complet faţă de cel din sezonul trecut.

"Avem deja sub contract opt jucătoare, unele rămase din vechiul lot, plus încă trei străine, cu care am semnat. Ne mai aflăm în negocieri cu alte trei jucătoare, o stranieră şi două românce, dar ne-am dori să reuşim să mai legitimăm şi o junioară. Însă, aşa cum am mai spus, lotul îl vom prezenta la începerea pregătirilor, când toate jucătoarele se vor afla la Arad. În privinţa restanţelor financiare din sezonul trecut, situaţia este în curs de rezolvare", a adăugat Marcel Urban.

UVVG ICIM va debuta în noua ediţie de campionat pe 5 octombrie, în meciul de debut urmând să întâlnească, în deplasare, pe Universitatea Cluj- Napoca.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor