Bani în plus pentru cadre medicale, angajaţii CNAS şi personalul didactic şi nedidactic din învăţământ
alte articole
Sub presiunea grevei declanşate de zeci de mii de cadre medicale afiliate SANITAS, deputaţii din comisiile de muncă şi de buget au adoptat luni un amendament la OUG 20/2016 privind salarizarea prin care sporurile personalului tehnic medical se calculează prin raportare la salariul de bază şi nu la cel din 2009, aşa cum a cerut SANITAS, relatează Hotnews.
Amendamentul a fost adoptat în pofida faptului că ministrul Muncii Dragoş Pîslaru a avertizat că impactul bugetar este de 1,125 miliarde lei, în timp ce un secretar de stat în ministerul Muncii a atenţionat că se deschide "cutia Pandorei".
Votul nu a fost unul fără "peripeţii", arată sursa citată. Astfel, liberalii din comisii au părăsit sala în semn de protest, acuzând PSD-ul că vrea să "cumpere voturi", astfel că amendamentul a fost adoptat în unanimitate de cei de la PSD şi UDMR, în ciuda faptului că ministrul Muncii a insistat asupra impactului bugetar.
O altă modificare votată luni de comisie este cea prin care salariile angajaţilor din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cresc cu 25% începând cu 1 decembrie 2016.
De asemenea, deputaţii PSD şi UDMR au mai votat, în prag de alegeri, o creştere de 15% a salariilor personalului din învăţământ - inclusiv a personalului nededidactic şi auxiliar - începând cu 1 ianuarie 2017.
Reamintim că în jur de 82.000 de cadre medicale au intrat luni dimineaţă în grevă generală în spitalele din întreaga ţară, nemulţumiţi de "inechităţile" salariale din sistem. Mai exact, SANITAS acuză că din ordonanţele nr. 20/2016 şi nr. 43/2016, în baza cărora au fost crescute salariile unor categorii de bugetari, a fost omis personalul TESA din domeniul sanitar, personalul din asistenţa socială, unităţi medico-sociale, Direcţii de Sănătate Publică, creşe şi medicină şcolară şi cer "corectarea" acestor inechităţi.
"Aşa nu se mai poate. La ora actuală sunt în grevă generală 82.000 de cadre medicale în spitalele din ţară. Sper că astăzi, la ora 16:00, când se întâlnesc parlamentării din comisiile de muncă şi buget-finanţe pentru a discuta revendicările noastre, lucrurile să se rezolve. Fac un apel la clasa politică să meargă azi în comisiile parlamentare şi să-şi dea aviz pe revendicările noastre în aşa fel încât OUG 20/2016 şi OUG 43/2016 să se aplice corect iar toate cadrele medicale de la asistenţi până la personalul din creşe, infirmiere să primească ceea ce li se cuvine", declara luni dimineaţă prim-vicepreşedintele SANITAS, Marius Sepi.