Bănescu: Patriotismul lucid, deci echilibrat, are un singur duşman - naţionalismul pe trei cărări
Patriotismul lucid, deci echilibrat, are un singur duşman - naţionalismul pe trei cărări, opinează fostul purtător de cuvânt al BOR Vasile Bănescu, în prezent membru al CNA, într-o postare pe Facebook.
El mai punctează ca o excrescenţă a naţionalismului în fază avansată este „suveranismul” aflat în treabă într-o ţară deplin suverană, căreia i se inventează duşmani imaginari şi nu i se spune că duşmanul real e, de fapt, „marele prieten de la Răsărit”.
Redăm postarea lui Bănescu:
Patriotismul lucid, deci echilibrat, are un singur duşman - naţionalismul pe trei cărări: xenofobă, antipluralistă, filetistă, care străbat o societate închisă în prejudecăţi, captivă mitologizării şi vulgarizării istoriei naţionale.
„Vulgata bunului român” credincios şi cinstit, sabotat de veacuri de către străini (otrăvita şi actuala raţiune xenofobă care demonizează azi Uniunea Europeană), e un exemplu.
Narcisic, iraţional, isteric, perpetuu beligerant, naţionalismul ca ideologie conţine în sine propria sa negare: dincolo de faptul că nu poţi iubi în mod real entităţi, ci doar persoane, nu poţi iubi un lucru (naţiune, ţară, popor) în contra altuia pe care îl consideri inferior. A o face, în stare de orbire ideologică, naţionalistă, înseamnă a nu iubi cu adevărat lucrul pe care îl idolatrizezi zgomotos.
Pentru că iubirea reală nu exclude, ci include în aria sa de bunătate nu doar pe cel iubit.
Creştinismul este, de aceea, deplin personalist şi antinaţionalist.
O excrescenţă a naţionalismului în fază avansată este „suveranismul” aflat în treabă într-o ţară deplin suverană, căreia i se inventează duşmani imaginari şi nu i se spune că duşmanul real e, de fapt, „marele prieten de la Răsărit”.
Inversarea binelui cu răul în spaţiul public al unei ţări independente şi suverane, nu e nicăieri mai concretă şi periculoasă decât în sfera naţionalismului defazat şi festivist care celebrează cu fast ratarea întâlnirii cu realitatea, adică nimicul.
Patriotismul realist, ca afecţiune şi preţuire firească, respectuoasă şi discretă pentru virtuţile, nu defectele, oamenilor ce compun un popor şi istoria lui presărată cu lumini şi umbre, cu eroi şi trădători, este opusul necesar şi salutar al acestui patologic naţionalism care ne sminteşte încă.
