Banca Mondială a revizuit în scădere creşterea economică a României în 2012 şi 2013, la 1,2% şi 2,8%
Bancă Mondială a revizuit în scădere perspectivele de creştere economică ale României pentru 2012 şi 2013 la 1,2% şi, respectiv, 2,8%, potrivit datelor din raportul economic periodic UE11, raport care se realizează la fiecare şase luni.
Raportul precedent arăta o creştere de 1,5% în 2012 şi 3% pentru 2013, potrivit senior economist Cătălin Păuna.
Ţările UE11, din care face parte şi România, vor creşte într-un ritm mai redus în anul 2012, de 1,5%, faţă de 2011, economiile acestora recuperând abia în anul 2013, cu condiţia ca problemele economice din zona euro să nu se înrăutăţească, potrivit unui raport publicat miercuri de Banca Mondială.
Ţările incluse sunt Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Republica Slovacă şi Slovenia - şi un membru potenţial, Croaţia.
La rândul său, Francois Rantrua, Romania Country Manager BM, a declarat că România se află într-un cadru mai bun, însă este nevoie să treacă de la discuţiile legate de reforme, la aplicarea acestora.
”Noul Guvern şi-a arătat angajamentul în implementarea proiectelor. Cadrul macorconomic este solid, dar focusul trebuie să se mute pe termen mediu. Nu mai este vorba de scădere economică şi tăierea locurilor de munci, ci de creştere, de atragerea investitorilor şi de crearea de locuri de muncă, dar pentru ca acest lucru se întâmple este nevoie o bună administrare şi implementare a reformelor. Suntem concentraţi pe aceste puncte. T rebuie să trecem de la a vorbi, la a face aceste reforme”, a explicat oficialul BM.
Raportul economic periodic UE11 este publicat de două ori pe an şi acoperă evoluţia, perspectivele şi politicile economice din ţările UE11.