Ban Ki-moon: Atacurile împotriva ONU sunt din ce în ce mai sofisticate

Organizaţiile teroriste care organizează atacuri împotriva Naţiunilor Unite au devenit "mai sofisticate, mai neruşinate şi mai bine înarmate", a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în timpul ceremoniei de comemorare a celei de a zecea aniversări a sediului organizaţiei în Bagdad, unde au fost ucişi 22 de ofiţeri.
Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, vorbeşte în timpul unei conferinţe de presă cu preşedintele palestinian în Cisiordania, în oraşul Ramallah, la 15 august 2013. Ban Ki-moon a cerut israelienilor şi palestinienilor de a avea "răbdare" cu discuţiile de pace, astfel încât acestea să aibă şansa de a reuşi, a raportat agenţia de ştiri de stat Petra. (ABBAS MOMANI / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
20.08.2013

Organizaţiile teroriste care organizează atacuri împotriva Naţiunilor Unite au devenit "mai sofisticate, mai neruşinate şi mai bine înarmate", a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în timpul ceremoniei de comemorare a celei de a zecea aniversări a sediului organizaţiei în Bagdad, unde au fost ucişi 22 de ofiţeri.

Luni, Ziua Mondială umanitară fost sarbatorită cu ceremonii în 50 de oraşe din întreaga lume.

Ban Ki-moon, a reamintit pe cei 30 de angajaţi ONU ucişi în ultimele 10 luni şi miile de funcţionari, care "şi-au dat viaţa în slujba păcii" în ultimii ani. Organizaţia Naţiunilor Unite, a spus secretarul, a învăţat o lecţie din aceste pierderi şi va schimba modul în care îşi desfăşoară activitatea în jurul lumii pentru a spori securitatea şi pentru a sprijini familiile victimelor.

Potrivit lui Ian Richards, vice-preşedinte al Comitetului de gestionare a personalului ONU, organizaţia a intrat cu curaj în zonele de conflict şi "acum colegii noştri şi familiile lor, plătesc un preţ prea mare". ONU, a declarat Richards, nu mai este privit ca un organism neutru şi "steagul său nu mai este un scut, dar o ţintă". În ultimul deceniu, a adăugat el, 555 de oficiali şi companii care lucrează pentru ONU au fost atacate şi mai mult de 200 de persoane au fost ucise. Alte 102 de persoane şi-au pierdut viaţa în cutremurul care a lovit Haiti în ianuarie 2010.

Richards şi alţi oficiali au emis o scrisoare pentru Ban Ki-moon, cerându-i să re-înceapă negocierile cu sindicatul personalului ONU pentru a proteja angajaţii, care au devenit "vulnerabili".

Cu ocazia Zilei Mondiale Umanitare, Crucea Roşie şi Semiluna Roşie au făcut apel către întreaga lume să respecte Convenţiile de la Geneva, mandatul şi emblemele celor două organizaţii care lucrează în întreaga lume, pentru a garanta siguranţa şi securitatea lucrătorilor şi voluntarilor pentru cauze umanitare.

Între timp organizaţia Medici Fără Frontiere se retrage din Somalia, după 22 de ani de ajutor umanitar şi medical, anunţând închiderea tuturor programelor sale "ca urmare a gravelor atacuri la adresa personalului nostru, într-un context în care grupările armate şi autorităţile civile sprijină tot mai mult, tolerează, sau iartă crimele efectuate, agresarea şi răpirea personalului umanitar".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor