Baconschi: Indivizii care l-au protejat pe oligarhul Plahotniuc sunt cei care alcătuiesc reţeaua rusă din statul român

Identităţile false - dar cu acte autentice - ale oligarhului Vladimir Plahotniuc ne indică raza lui de acţiune infracţională: din Mexic în Vanuatu, dar mai ales Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România, Bulgaria, a tras un semnal de alarmă, vineri, fostul ministru de Externe Teodor Baconschi.
"În cazul României, e simplu: indivizii care l-au fabricat, ajutat, protejat şi exploatat financiar pe oligarhul moldovean capturat de Interpol sunt taman cei care alcătuiesc reţeaua rusă din statul român. Statul român - respectiv preşedintele Nicuşor Dan şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) - au trei variante: 1. Se fac că plouă. 2. Demontează reţeaua cu probe administrate în justiţie. 3. Aleg calea discretă, dar acţionează ferm pentru ca reţeaua rusă să nu mai poată influenţa decizii politice în România", a afirmat Teodor Baconschi.
Potrivit fostului şef MAE, este clar că această reţea subminează democraţia, sabotează România euro-atlantică, întreţine marea corupţie şi alimentează partidele extremiste.
"Raportarea statului român la ea ne va arăta din ce e făcut statul român şi în ce măsură poate demonstra ceea ce afirmă oficial (de pildă că România e un aliat puternic de pe flancul estic al NATO)", a declarat Teodor Baconschi.