Axa franco-germană: Hollande se joacă cu focul

Axa franco-germană nu este un capriciu politicianist, este o necesitate istorică, ea nu trebuie distrusă. François Hollande afişează faţă de Germania o anumită dezinvoltură. Dincolo de divergenţele care există între Paris şi Berlin, preşedintele Republicii nu pare a fi conştient pe deplin de miza fundamentală a relaţiei franco-germane, scrie săptămânalul Le Point în ediţia de joi.

Cu ocazia dineului 'informal', de miercuri 23 mai, al şefilor de stat şi de guvern, destinat pregătirii summitului european din 28 iunie, François Hollande a fost mai degrabă distant faţă de Angela Merkel. Predecesorii săi nu pierdeau nicio ocazie să demonstreze apropierea, chiar complicitatea, dintre cele două ţări, dar noul şef de stat minimalizează importanţa axei franco-germane, ca şi cum ar fi un capriciu, ca şi cum ar exista soluţii alternative!

Modul în care reacţionează Hollande nu este o noutate: fiecare nou preşedinte visează la 'un menaj în trei', în general cu Anglia. 'Vom vedea dacă iarba este mai verde alături, înainte de a reveni pe păşunile renane', observă un diplomat cunoscător al dosarului. Într-adevăr, nimic nu este posibil în Europa fără motorul franco-german. 'Cu cât suntem mai mulţi, cu atât el este mai puternic', afirmă diplomatul. El funcţionează după principiul motoarelor cu explozie: crizele periodice declanşează apoi un impuls.

Trebuie să ştii să gestionezi crizele, să menajezi susceptibilităţile, să salvezi aparenţele, să nu acreditezi niciodată ideea că raporturile dintre Paris şi Berlin sunt pe cale de se dezagrega. În acest sens, prestaţia lui Hollande lasă de dorit. Atunci de ce să ceri renegocierea pactului bugetar când ştii că este evident de neacceptat? Pactul a fost deja validat de mai multe state şi pentru ca el să intre în vigoare este nevoie ca el să fie ratificat de 12 din cele 17 ţări ale zonei euro.

Hollande lasă impresia că vrea să o izoleze pe Angela Merkel. Se face că nu ştie că Merkel nu este într-o poziţie politică uşoară. Ea conduce o coaliţie, ceea ce este mereu un lucru complicat. Ea a trebuit să se lupte pentru a impune opiniei publice necesitatea de a ajuta Grecia. Ea trebuie să ajungă la un acord şi cu Bundestagul (camera inferioară) şi cu Bundesratul (camera superioară), în aceasta din urmă opoziţia fiind majoritară. Ea este sub controlul Curţii constituţionale din Karlsruhe, care supraveghează orice transfer de suveranitate spre UE. Angela Merkel nu poate face tot ce vrea ea şi mai ales să-i facă pe germani să accepte că trebuie să plătească mai mult.

François Hollande ar greşi dacă ar specula pe victoria social-democraţilor la viitoarele alegeri. Mai întâi, pentru că ele sunt încă departe, în principiu în 2013, şi pentru că sunt probleme în casa Europei. Apoi, pentru că Angela Merkel este departe de a fi învinsă. În final, pentru că partidul lui Gerhard Schröder (Partidul Social Democrat, SPD) este cel care a aplicat reformele (creşterea vârstei de pensionare, flexibilitatea pieţei muncii, diminuarea duratei de acordare a indemnizaţiilor de şomaj) de care Partidul Socialist din Franţa nu vrea să audă.

Axa franco-germană nu se bazează pe o abordare politicianistă, pe mici calcule pe termen scurt. De la tratatul din 1963, reconcilierea între cele două popoare dorită de De Gaulle şi de Adenauer, este vorba de o comunitate de destin dictată de geografie şi istorie.