Austeritatea înfrânează visul de creştere al lui Hollande

Proiectul politic al lui Francois Hollande este de a fi preşedinte două mandate, timp de zece ani. Poate de aceea nici măcar nu a clipit când a fost întrebat despre recomandările Comisiei Europene şi de previziunile negative economice care vor obliga Franţa să recurgă la noi tăieri şi să reducă pensiile pentru a menţine ţinta deficitului de 3%, în 2014, şi a primi, în schimb, 12 luni de graţie din partea Bruxelles-ului, notează miercuri ziarul El Pais.

Până acum Holande a propăvăduit sfârşitul austerităţii şi venirea dezvoltării, însă deocamdată nu a reuşit să corecteze stagnarea economică care durează de aproape un deceniu. Parisul dă vina pe Germania care refuză să stimuleze cererea internă şi să reducă forţa excesivă a euro deşi propriile cifre sunt tot mai proaste. Iar Franţa şi Europa sunt la fel de deprimate ca în mai anul trecut când Sarkozy pleca de la Ellysee. Iar previziunile Comisiei nu anunţă vremuri vesele: economia franceză va creşte 0,1% anul acesta, 1,2% în 2014, cu şapte sau opt puncte mai puţin decât spera guvernul.

Hollande, optimist incurabil, crede că poate dezminţi prognozele însă nimeni în Franţa nu îl mai vede ca pe un om al providenţei şi nici că va fi posibil cum promitea ca va inversa curba a locurilor de muncă în 2013. Marele paradox este că în timp ce Berlinul şi Bruxelles-ulul nu au încredere în voinţa reformistă şi în rigoarea lui Hollande, în ţară stânga şi sindicatele îl critică în sens contrar şi îl acuză că a coborât garda în faţa dictatelor lui Angela Merkel şi măsurilor sale de austeritate.

Într-un interviu acordat ziarului Le Parisien, Jean-Luc Mélenchon, liderul Frontului Stângii, a criticat lipsa de răspuns la scrisoarea ofensivă trimisă de preşedintele firmei Titan, Maurice Taylor, ministrului industriei, Arnaud Montebourg, în care patronul ultraconservator afirma, alături de alţi dinozauri, că nu va investi niciun cent în Franţa pentru că 'sindicatele nebune şi comuniste' şi guvernul său consideră normal' să se muncească trei ore pe zi, cu una de pauză la prânz'. În faţa unui atac atât de grav, spune Mélenchon, 'este primul ministru cel care trebuie să ia poziţie'. În opinia lui, nu doar Jean-Marc Ayrault este vinovat de tolerarea patronilor multinaţionale care îi aduc apoi injurii; şi 'Hollande bate recorduri de ipocrizie prin discursuri de redresare în timp ce organizează austeritatea'.

Apărător al creşterii sau slujitor al Berlinului? Două femei au încercat să explice ecuaţia. Alexandrine Bouilhet, expertă în economie a ziarului Le Figaro, arată că situaţia actuală din Franţa seamănă cu cea din ultimele decenii. Bruxelles-ul şi Berlinul acordă Parisului acelaşi tratament 'favorabil pe care îl primeşte de mai multe decenii', chiar dacă acest lucru înseamnă ca Bruxelles-ul 'să-şi piardă un pic din credibilitate'. Motivul: 'Franţa este a doua economiei din zona euro, iar în perioade de criză, este o ţară la fel de sistemică ca o mare bancă', Potrivit ei, 'dacă atragem prea mult atenţia cu slăbiciunea noastră economică, Bruxelles-ul ar putea înnebuni pieţele, ceea ce ar pune în pericol întreaga zonă a euro, inclusiv Germania care ştie că nu trebuie să arăte paiul din ochiul vecinului'.

Françoise Fressoz, de la ziarul Le Monde, spune că paradoxul lui Hollande este cel care l-a urmărit şi pe Sarkozy. În Franţa 'rigoarea îşi ascunde numele, pare o boala ruşinoasă. Reformele sunt ruşinoase şi pe deasupra impuse din exterior'. Totuşi Franţa 'practică rigoarea. De când a fost ales, Hollande se visează un Mister Creştere al Europei. Se bate cu austeritatea, se pune de partea ţărilor în suferinţă şi rezistă cum poate pe o scenă europeană pe care dictează Angela Merkel şi David Cameron. Dar faptele îl copleşesc şi pe măsură ce trec lunile, strânge tot mai mult şurubul, taie din cheltuieli şi din statul bunăstării. Iar în spate se află mâna Bruxelles-ului'. Concluzia este o glumă: 'Ciudată această concepţie privind suveranitatea naţională care reflectă incapacitatea Franţei de a vedea realitatea, de a gândi pe termen lung şi de a construi unitatea în jurul redresării Soluţia: un cuvânt ce nu poate fi pronunţat. Rigoarea? În niciun caz', râde ea.