Asociaţiile foştilor proprietari vor cere premierului o întâlnire pentru a discuta legea despăgubirilor
alte articole
Asociaţiile foştilor proprietari vor cere premierului Mihai Răzvan Ungureanu o întrevedere, în cursul săptămânii viitoare, în cazul în care noul proiect de lege a despăgubirilor nu va fi retras de la dezbatere, a declarat vineri Adrian Iuraşcu, preşedintele Partidului Forţa Civică.
Membrii asociaţiilor foştilor proprietari s-au întâlnit vineri, începând cu ora 14.00, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi cu cei ai Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) pentru a discuta despre noul proiect de lege a proprietăţii şi despăgubirilor.
”Este a doua întâlnire pe care o avem cu conducerea MFP şi cu ANRP. Sperăm ca, aşa cum am discutat miercuri să fim anunţaţi că acest proiect d elege ticălos în opinia noastră să fie retras de pe site-ul ANRP. Est un proiect care duce la mari discriminări şi la încălcarea Constituţiei. (...) În situaţia în care vom fi anunţaţi că nu se retrage acest proiect vom cere premierului Ungureanu să fim primiţi până la şedinţa de miercuri a Guvernului, astfel încât domnia sa să cunoască despre ce este vorba. Sunt convins că este o vorba de o gravă dezinformare şi o dorinţă de a fi comprimis de a fi compronis noul Guvern. Dacă premierul nu va da curs solicitării, ne vom adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului pntru a arăta că dacă s-ar implementa această lege, ar duce nu la scăderea numărului de procese. Nu este posibil ca proprietarii să fie despăbugiţi după 7-10 ani, cu câte 1,5% anual timp de alţi zece ani”, a precizat Iuraşcu.
Acesta a precizat că asociaţiile de proprietari sunt disponibile ca în termen de două săptămână să lucreze împreună cu Comisia Interministerială pentru un proiect de lege, astfel încât ”proprietarii din România să fie despăgubiţi sau să li se retrocedeze proprietăţile”.
”S-a mers pe ideea falsă că România nu poate să despăgubi proprietarii pentru că nu sunt bani. Bani nu sunt, dar proprietăţile există. Există casele, pădurile şi terenurile noastre”, a mai spus Iuraşcu.
Membrii asociaţiilor foştilor proprietari s-au întâlnit miercuri, la sediul MFP, cu reprezentanţii ministerului despre noul proiect de lege a proprietăţii şi despăgubirilor. La discuţii au participat secretarul de stat, Gheorghe Gherghina, şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Propietăţilor, Dorina Danielescu.
Danielescu a declarat miercuri, la finalul întâlnirii cu asociaţiile foştilor proprietari, că toate propunerile şi amendamentele acestora vor fi analizate, iar proiectul legii despăgubirilor va avea o nouă formă.
”Toate propunerile, amendamentele şi observaţiile de astăzi vor fi centralizate şi analizate de Comitetul Interministerial, proiectul de lege urmând să îmbrace o altă formă şi prezentare”, a precizat Danielescu.
Aceasta a mai spus că va exista o noua întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor vineri.
”Proiectul nu va fi scos de pe site, este supus dezbaterii publice”, a completat Danielescu.
Reprezentanţii asociaţiilor foştilor proprietari solicită menţinerea retrocedărilor în natură, inclusiv prin compensarea cu imobile echivalente ca valoare din ceea ce deţin Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) şi Agenţia Domeniilor Statului (ADS).
Membrii asociaţiilor foştilor proprietari au sosit miercuri, la ora 15.00, la sediul MFP pentru a discuta cu reprezentanţii ministerului despre noul proiect de lege a proprietăţii şi despăgubirilor.
”Asociaţiile solicită menţinerea restituirii în natură a imobilelor ce pot fi retrocedare conform Legii 10/2011 sau prin justiţie, măsura neavând nicio influenţă negativă în bugetul de stat. Cerem menţinerea despăgubirii în natură prin compensarea cu imobile echivalente ca valoare din dispozitivul aparţinând statului la ADS şi RA-APPS. Pentru cazul în care persoana îndreptăţită nu poate fi despăgubită cu imobil în natură conform raportului de evaluare, la valoarea de piaţă a bunului cerut, să i se acorde fie bani, fie acţiuni la societăţi listate la bursă sau alte servicii la alegere, fără plafonarea valorică”, se arată într-un document adresat ministrului Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, de către reprezentanţii asociaţiilor foşti proprietari.
În opinia acestora, proiectul de act normativ încalcă principiul de drept, lovind exclusiv proprietarii care au finalizat procedurile sau după ce au obţinut confirmarea dreptului cuvenite prin sentinţe irevocabile.
”Asociaţiile consideră că ANRP nu îşi justifică existenţa, fiind o instituţie care grevează puternic bugetul de stat, frânează procesul de despăgubire a celor îndreptăţiţi. Solicităm ca măsurile reparatorii în numerar să fie acordate prioritar categoriei de proprietari de drept, persoane fizice, acestea reprezentând fracţiunea cea mai mică a efortului bugetar”, se precizează în document.
Guvernul propune ca foştii proprietari să fie despăgubiţi cu sume echivalente cu maximum 15% din valoarea reală a proprietăţii preluate abuziv în perioada comunistă, sumele urmând să fie eşalonate pe o perioadă de 10 – 12 ani, a anunţat săptămâna trecută ANRP.
Prin aplicarea acestei prevederi, Executivul estimează că de la bugetul de stat vor fi alocate 531 milioane de lei pe an, pentru plata acestor despăgubiri.
Pe 13 martie, Guvernul anunţase că ANRP nu va mai acorda despăgubiri pentru proprietăţile naţionalizate timp de şase luni. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a spus atunci că urmează să fie adoptat un alt act normativ care să elaboreze procesul de retrocedare şi restituire.