Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România acuză tergiversări ale dosarului Mineriadei la Înalta Curte
alte articole
Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVRMR) a adresat vineri o sesizare preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acuzând tergiversarea dosarului Mineriadei din iunie 1990.
În sesizarea depusă în atenţia Liviei Stanciu, AVMR susţine că magistrata A.A. Dascălu nu a redactat nici la trei luni de la pronunţare motivarea la soluţia prin care a respins plângeri ale Asociaţiei legate de deschiderea parţială a dosarului Mineriadei. Revolta reprezentanţilor AMVR porneşte de la faptul că în lipsa motivării hotărârii nu pot formula plângeri nici către Consiliul Superior al Magistraturii, nici către CEDO, potrivit preşedintelui AVMR, Viorel Ene.
"Deşi au trecut mai mult de 3 luni de zile, doamna judecător încă nu a redactat motivarea soluţiei. Considerăm că este o încălcare a drepturilor noastre şi o metodă de tergiversare a dosarului Mineriadei Iunie 1990, aşa cum a recomandat CEDO. Solicităm redactarea imediată a motivării soluţiei.", se precizează în cererea adresată de AVR Liviei Stanciu.
Reamintim că reprezentanţii AVMR au acuzat în repetate rânduri că dosarul Mineriadei a fost deschis doar parţial. Practic, AVMR acuză că se refuză dispunerea anchetei şi faţă de procurorii care în iunie 1990 au dispus mandate de arestare ilegale.
De altfel, victimele represiunii din 90, când armata dotată cu muniţie de război a tras împotriva populaţiei civile iar minerii chemaţi de Iliescu la Bucureşti i-au pisat în bătaie pe toţi care le-au ieşit în cale, au ieşit în stradă pentru a semnala problemele legate de dosar au protesta, iar recent au ajuns inclusiv în audienţă la ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
La discuţia cu Prună, Viorel Ene i-a cerut acesteia ca în calitate de membră a Consiliului Superior la Magistraturii să ridice în CSM problema deschiderii parţiale a dosarului şi să ceară ca cei vinovaţi de această situaţie să fie sancţionaţi.
"CEDO a spus să se cerceteze dosarul în întregime! Eu nu îmi dau seama ce înţeleg ei prin întregime, căci ciuntitul în timp şi fragmentarea dosarului în mai multe dosare, opera lui Dan Voinea, continuă.", a declarat Ene, anunţând că joi, victimele mineriadei vor protesta la CSM.
Pentru mai multe informaţii pe acest subiect va invităm să urmăriţi interviul cu Viorel Ene pe tema Mineriadei, a stadiului dosarului şi a motivelor din spatele tergiversării lui. Interviul poate fi accesat aici.