Asociaţia "21 Decembrie 1989" cere ca şeful parchetelor militare să-i urmeze exemplul lui Niţu

Considerat de revoluţionari unul din principalii responsabili pentru închiderea dosarului crimelor din decembrie 1989, Procurorul General a demisionat. Pentru ca gestul acestuia să fie credibil, membrii Asociaţiei 21 Decembrie cer ca şi şeful parchetelor militare să demisioneze.
Teodor Mărieş şi Antonie Popescu la Ministerul de Justiţie, 05 ianuarie 2016 (Epoch Times România)
Loredana Diacu
03.02.2016

Membrii Asociaţiei 21 Decembrie 1989 cer, la scurtă vreme după demisia Procurorului General Tiberiu Niţu, ca împreună cu acesta să plece şi procurorul Vasilache din fruntea parchetelor militare, revoluţionarii considerându-i pe cei doi principalii responsabili de închiderea dosarului Revoluţiei.

Catalogând demisia lui Niţu drept tardivă, membrii Asociaţiei îşi exprimă convingerea că toţi prosovieticii trebuie să demisioneze, pentru ca onoarea şi demnitatea armatei române să poată fi reparată după plecarea uneltelor criminalilor din decembrie, coordonaţi de Ion Iliescu.

Redăm comunicatul remis de "21 Decembrie 1989" redacţiei Epoch Times:

"Astăzi procurorul general a demisionat - o demisie tardivă!

Procurorul Niţu Tiberiu Mihail - NTM (în acronimul devenit celebru după interogarea din nota CEDO privind amestecul în dosarul revoluţiei) a acceptat, într-un târziu, să capituleze.

Dar ca aceasta să fie un gest credibil, împreună cu Niţu trebuie să plece şi pseudogeneralul Vasilache din fruntea parchetelor militare, ca semn că încetează dispreţul faţă de jurisprudenţa CEDO.

Onoarea şi demnitatea Armatei Române componente a NATO trebuie reparate după plecarea acestor unelte ale criminalilor din Decembrie 1989, coordonaţi de kgb-istul Ion Iliescu!

Astfel, imediat şi Vasilache trebuie să demisioneze şi să plece înapoi spre gruparea de crimă organizată de la Prahova, care l-a propulsat şi compromis deopotrivă!

Toţi prosovieticii trebuie să demisioneze!

Cărţile Anei Politovskaia au denunţat împiedicarea Justiţiei în crimele din Armata sovietică iar acest "ghid sovietic", măcar din acest moment, NU poate să-i mai inspire pe anchetatorii români!

NAZAD, a fost şi rămâne îndemnul nostru către aceste unelte din Parchet! El se îndreaptă şi către uneltele de la Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie şi din Consiliul Superior al Magistraturii !" scriu membrii Asociaţiei.

Reamintim că la două zile după ce Ion Iliescu, Virgil Măgureanu şi Miron Cozma au fost puşi sub acuzare în dosarul Mineriadei, dosarul Revoluţiei a fost închis de procurorii militari în pofida faptului că la dosar existau numeroase decizii CEDO prin care România era condamnată pentru tergiversarea soluţionării crimelor.

La momentul clasării dosarului, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, Teodor Mărieş, a declarat că autorii deciziei sunt, ierarhic vorbind, şeful Secţiei Parchetelor Militare, Ion Vasilache, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, ajutaţi de directorul adjunct al SRI, Florian Coldea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor