Ar trebui ca o democraţie să aibă un rege Wills şi o regină Kate?
Dacă lucrurile vor continua pe făgaşul stabilit, iar prinţul Charles îi succede mamei sale la tron până la moartea sa, la bătrâneţe, cuplul de tineri căsătoriţi vineri la Westminster Abbey vor ajunge Regele William al V-lea şi Regina Catherine în jurul anului 2040. Prin simplul fapt de a se fi născut cine s-a născut, William va conduce ceea ce va rămâne din Marea Britanie de azi. Ar fi acest lucru drept? Răspunsul este: în teorie, nu, în practică, probabil că da, scrie politologul Timothy Garton Ash, într-un comentariu apărut joi în The Guardian.
În cazul în care William şi Kate se vor comporta bine, spre deosebire de alţi membri ai familiei regale din Marea Britanie, şi vor contribui la dezvoltarea unei monarhii constituţionale modernizate, acest lucru ar fi probabil mai pozitiv decât alte alternative probabile, scrie Ash. Dacă ne uităm în toată Europa, vedem că monarhii cum ar fi Suedia, Olanda, Danemarca şi Spania, nu o duc mai rău decât cele care beneficiază de politicienii de partid aleşi în mod direct sau indirect preşedinţi.
Este adevărat că regina are o influenţă politic limitată, însă nu există nicio dovadă că ea s-a folosit de ea într-un mod mai rău decât preşedinţii din alte ţări. Chiar dacă uneori preşedinţii se pot ridica deasupra ciorovăielilor dintre partidele politice, aşa cum a făcut-o, cel mai impresionant, Richard von Weizsäcker în Germania, ei vor fi întotdeauna asociaţi, chiar dacă rezidual, cu un anumit partid. Undeva în trecut ei trebuie să fi făcut ceea ce politicienii trebuie să facă pentru a ajunge în vârf.
În ceea ce priveşte afirmaţia că monarhia britanică cimentează vârful unei piramide opresive de clasă şi de privilegii, acest lucru pare mai adevărat decât era acum 30 de ani. În Marea Britanie de astăzi, bancherii nealeşi sunt mai puternici decât orice aristocraţii ereditari, iar vedetele de fotbal la fel de faimoase ca orice membru al 'familiei regale'. În această cultură populară dominată de ideea celebrităţii, există ierarhii multiple şi confuze.
În plus, argumentează Ash, drumul parcurs de Kate Middleton pentru a deveni prinţesă arată că barierele dintre vârful clasei de mijloc şi aristocraţie s-au prăbuşit. Problema profundă şi din ce în ce mai gravă nu este la vârf, ci priveşte mai degrabă perspectivele proaste în ce priveşte mobilitatea socială pentru majoritatea educată în şcolile de stat. Acesta este fenomenul cel mai dureros din Marea Britanie şi în special în Anglia, spre deosebire de alte monarhii europene moderne, cum ar fi Suedia, care coexistă fericite cu o societate deschisă, egalitară. Aceasta este adevărata boală a Angliei, consideră Timothy Garton Ash.
