Aproape 850 de miliarde de dolari au părăsit China anul acesta
Potrivit unei estimări brute, totalul ieşirilor de capital din China ar putea echivala cu 850 miliarde de dolari, de la începutul anului 2015 până la sfârşitul lunii septembrie.
Estimarea presupune că Beijingul trebuie să-şi vândă rezervele valutare (329 miliarde de dolari până la sfârşitul lunii septembrie, în principal din Trezoreria americană) pentru a menţine rata de schimb stabilă. În mod normal, scurgerile de capital duc la deprecierea ratei de schimb. Vânzătorii privaţi de dolari cer un preţ mai mare pentur a cumpăra cantitatea excedentară de yuani de pe pieţele internaţionale. Prin vânzarea rezervelor de monedă strină, China stabilizează în mod artificial rata de schimb, dar se pot estima ieşirile de capital din cantitatea de rezerve vândute.
Numărul final de rezerve vândute pentru a sprijini cursul de schimb este suma totală a tuturor mişcărilor de schimb valutar care intră şi ies din China. Dacă e negativ, banii se scurg înafară, dacă este pozitiv, banii intră. Este important să se facă distincţia între fluxurile de capital şi fluxurile comerciale. Fluxurile comerciale arată cât de competitivă este o economie în producţia de bunuri şi servicii. Fluxurile de capital arată modul în care investitorii estimează riscurile şi încasările în această ţară.
Astfel, dacă există cantităţi mari de bani care intră prin comerţ, dar China vinde rezerve pentru a sprijini cursul de schimb, înseamnă că pentru fiecare dolar câştigat, mai mulţi dolari de investiţii părăsesc ţara. În trecut era exact invers. Dolarii din tranzacţii rămâneau în China şi existau mai mulţi bani care veneau după ei.
Surplusul comercial până la sfârşitul lunii septembrie 2015 era de 426 miliarde de dolari. Alţi 94 miliarde au intrat prin investiţii străine directe în aceeaşi perioadă. Din nou, dacă există un dolar din investiţii străine directe care intră, dar China vinde rezerve pentru a menţine rata de schimb stabilă, asta înseamnă că un alt dolar de investiţii (sau mai mulţi) a părăsit ţara.
Deci acum, nici măcat această sumă enormă de mai mult de o jumătate de trilion nu mai este suficientă pentru a balansa ieşirile, punând moneda sub presiune. În timp ce înainte, banca centrală a Chinei trebuia să imprime şi să vândă yuani pentru a absorbi aceste intrări, faptul că acum vinde rezervele pentru a stabiliza cursul de schimb înseamnă că există mai mulţi bani care ies decât care intră. Acest număr se reflectă în volumul rezervelor valutare vândute. Astfel, însumând aceste trei elemente, ajungem la o estimare brută a ieşirilor din acest an: 850 miliarde de dolari.
De ce brută? Estimarea ignoră unele cifre, deoarece acestea nu sunt de actualitate. De exemplu, China şi-a actualizat datele balanţei de plăţi doar pentru al doilea trimestru al anului 2015 (datele sunt doar până la 30 iunie) pe 22 octombrie, deci nu avem actualizări ale "altor investiţii" în China, care au fost un minus de 193 de milioane USD în primele două trimestre, oricum.
Alte cifre sunt greu de interpretat şi nu sunt de actualitate, cum ar fi categoria "erori şi omisiuni nete". A existat un minus de 90 de miliarde de dolari pentru primele şase luni ale anului, ceea ce ar putea reprezenta orice. Întreg contul de capital a înregistrat un deficit de 60 de miliarde de dolari pentru primele două trimestre de anul 2015, incluzând investiţiile străine directe (pozitiv) şi rezervele valutare (negativ).
Având în vedere că alţi factori din contul de capital au fost negativi la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului 2015, ignorând aceste date şi lucrând cu date mult mai actualizate (investiţii străine directe, date comerciale, şi vânzări de schimb valutar) este chiar bine pentru ieşiri, presupunând că tendinţa a continuat. Singurul lucru exclus în estimarea redusă ar fi deficitul de servicii. Acesta a fost de 95 de miliarde de dolari până la sfârşitul lunii iunie, şi logica lucrează în sens invers celui de surplus comercial.
De asemenea, nu se iau în calcul fluctuaţiile valutare, care sunt imposibil de cuantificat, deoarece China nu dezvăluie compoziţia exactă a rezervelor sale. Astfel încât numărul final ar putea fi mai mic, dar ar putea fi, de asemenea, mai mare. Indiferent care ar putea fi numărul final, este mai mare ca oricând şi prea mare ca tranziţia către o economie de consum să fie reală.