Apelul unui doctor către pacienţi: "Rămâne spitalul pustiu. Şi-atunci... cine te va mai trata?"
alte articole
Într-o ţară cu spitale prea puţine, vechi şi slab dotate, cu medici şi ei prea puţini, obosiţi şi prost plătiţi, de multe ori pacienţii, aduşi de boli şi de dureri în camerele de gardă ale spitalelor de urgenţă, uită că medicul din faţa lui este şi el om. Preocupaţi strict de suferinţa lor, adesea bolnavii cred că durerea le dă dreptul să se poarte cu medicul nepoliticos, căci acesta este oricum obligat să îi trateze.
Revoltată de acest tip de comportament, doctorul Mirela Niţu, unul din medicii care a pus bazele unităţii de primiri urgenţe din Slobozia, face pe Facebook un apel la cooperare şi empatie între doctor şi pacient. Postarea doctoriţei a devenit virală pe internet, stârnind, ce-i drept atât aprecieri cât şi comentarii negative, relatează b365.ro.
"1) Dacă vii la UPU să fii consultat (mai ales dacă NU e o urgenţă!), răspunde frumos la întrebările care ţi se pun, cooperează cu încredere, că de-aia ai venit, iar medicul are nevoie de antecedentele tale, că nu te cunoaşte sau nu ştie ce ţi s-a întâmplat nou.
2) Nu te repezi la asistentă, că nu-ţi place privirea ei. Fiecare are faţa ei, una mai veselă, alta mai sobră, iar datoria ei este să-ţi scrie foaia, să-ţi pună tratamentul, nu să stea la taclale şi să facă pe bufonul.
3) Dacă doar ţi se iau analize şi nu se sare imediat cu perfuzia pe dumneata, nu te răţoi şi nu încerca să o primeşti prin ''intimidare'', înseamnă că nu ai nevoie de ea. Şi-apoi serul ăla, apa aia chioară nu te ajută cu nimic, să ştii. Şi poate ştie ''prostul'' ală de doctor că mai întâi trebuie să vadă analizele, ca să ştie ce să-ţi dea. Că de-aia e el doctorul şi dumneata pacientul, nu eşti la restaurant, să comanzi menu-ul.
4) Dacă te întreabă ce ai mâncat, lasă ''supica'' şi ''brânzica'' de aseară, că nu de la ele te doare burta şi verşi; mai bine pomeneşte-i de sarmalele de la prânz, de usturoiul ăla de pe pastramă, de vinetele alea cu maioneză; nu le mai ascunde după ''ceiuţ'', că nu te crede nimeni, dar nici nu te poate trata corect. Că nu te întreabă degeaba, nici n-ar vrea să ştie, că el n-a mâncat nimic, că n-a avut timp; şi-i e o foame de-ar mânca şi pietre!
5) Dacă medicul consideră că nu eşti de internat, ascultă-l, ia reţeta şi fii atent la indicaţii; ştiu că ai venit cu bagajul pregătit, ca în vacanţă, dar n-a fost să fie de data asta, ''şerveţel ştie!''... aaa, medicul ştie, adică, mai bine. Şi mai ştie că nu te tratezi acasă, de-aia tot vii. Până nu vei mai ajunge... şi atunci va fi numai vina dumitale... Tratează-ţi cu seriozitate boala, fără scuze, lasă paharul ăla, lasă ţigara şi cafeaua, lasă...
6) Dacă te întreabă frumos: ''ai cu ce merge acasă?'', nu te repezi la el, că doar încearcă să găsească o soluţie, nu te dă nimeni afară până dimineaţa, chiar dacă nu prea e loc. Că eşti pe picioarele dumitale, iar Ambulanţa nu-i Taxi, nici la cheremul lui, nici la al dumitale. Şi nu striga: '' da' ceilalţi ce aveau în plus, de i-aţi trimis cu ambulanţa?'', că nu aveau în plus, aveau în minus. Şi-ar trebui să fii bucuros de asta, că dumneata eşti mai întreg, mai sănătos, nu să-ţi pară rău. Că doar n-au fost trimişi în turul Bucureştiului cu City Tour Bus.
7) Şi ultimul punct, că am obosit pentru noaptea asta. Mai ales, dar mai ales NU mai ameninţa cu reclamaţia, judecata, televiziunea şi ziarele! Că s-ar putea să înceapă să-şi dorească medicul ăla să vină odată şi-odată cineva să-l dea afară, ca să-şi ia inima în dinţi, să nu-i mai pese de cine/ce lasă în urmă şi să plece... pluii de suflet, departe, în altă lume, mai politicoasă, mai educată medical, mai ordonată, unde să se simtă şi el un OM, unul respectat, să poată respecta şi el. Aşa cum a fost învăţat, dar i s-a luat.
Că alţii nu mai vin pe-aici, că n-au de unde. Şi s-a cam dus şi buhul. De loc rău. Rămâne spitalul pustiu. Şi-atunci... la cine vei mai ţipa dumneata? Pe cine vei mai jigni? Pe cine vei mai ameninţa?... Dar, mai ales, cine te va mai trata?...
Nu vezi dumneata că se împuţinează doctorii pe zi ce trece? Şi nu mai ''cresc'' alţii în loc? Nu te întrebi: ''de ce oare''?
Eu mă întreb zilnic în oglindă: am greşit cu ceva, puteam mai mult, puteam mai calm, puteam lăsa de la mine, puteam depăşi oboseala, frustrarea? Fă-o şi dumneata, dragul meu pacient, te rog! Şi poate, cine ştie... într-o bună zi... ne-om înţelege mai bine unul cu/pe celălalt
Eu mă întreb zilnic în oglindă: am greşit cu ceva, puteam mai mult, puteam mai calm, puteam lăsa de la mine, puteam depăşi oboseala, frustrarea? Fă-o şi dumneata, dragul meu pacient, te rog! Şi poate, cine ştie... într-o bună zi... ne-om înţelege mai bine unul cu/pe celălalt", scrie doctoriţa din Slobozia.
Reacţiile, pe Facebook, la postarea medicului, sunt extrem de diverse: de la aprobare până la critici precum: "despre ,,mica atenţie'' pe care o primesc doctorii de ce nu spuneţi nimic? De ce nu scrieţi despre doctorii cu gura mare, mai să-l ia la bătaie pe bolnav că de ce vine tocmai acum la spital, în timp ce bolnavul abia se mai ţine pe picioare?"
Potrivit B365.ro, Mirela Niţu a hotărât să devină medic la vârsta de 17 ani când, aflată la mare, a salvat un copil de la înec şi i-a acordat îngrijiri, aşa cum învăţase la orele de prim ajutor. Medicii sosiţi cu ambulanţa au felicitat-o pentru modul cum acţionase.
La finele facultăţii, Mirela Niţu a activat mai mulţi ani ca doctor de circă iar după Revoluţie împreună cu alţi cinci colegi a pus bazele Unităţii de Primiri Urgenţe din Slobozia.
"Rând pe rând, însă, colegii săi s-au dat bătuţi din cauza volumului imens de muncă, iar Mirela Niţu era în 2011 singurul medic specialist de urgenţă din Slobozia", scrie adevărul.ro
Dezamăgită de felul în care sunt trataţi medicii din România, Mirela Niţu s-a gândit de multe ori să plece în străinătate, unde salariile sunt mari iar doctorii respectaţi. Legată însă sufleteşte de colegi şi de locurile natale, doctoriţa a rămas în ţară pentru a-i trata pe compatrioţii săi, indiferent de cum o tratează aceştia.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.