Antonescu: "Eu văd că Victor Ponta se teme de foarte multe lucruri"
alte articole
Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta şi implicit PSD pot fi învinşi la competiţia pentru prezidenţiale pentru că sunt vulnerabili, însă asta nu înseamnă că oricine şi oricum poate să îi bată.
"Da, sigur că poate fi învins. Eu văd că Victor Ponta se teme de foarte multe lucruri, că Victor Ponta nu reacţionează, nu a crescut bine în condiţia de preşedinte PSD şi premier şi că, cu cât a avut mai multă putere, cu atât pare să fie mai slab el însuşi. De pildă, nu i-a prins bine acest confort al susţinerii mediatice. Când, orice ai face, ştii că ai nişte guri de tun mediatice care te scot că ai fost minunat, asta te duce la un anumit confort, la o anumită atrofiere a unor facultăţi pe care Ponta le are", a notat Crin Antonescu.
În opinia fostului lider PNL, aflat el însuşi într-o cursa internă cu Klaus Iohannis pentru a poziţia de prezidenţiabil al liberalilor, este nevoie de un om care să se bată convingător şi care să vină cu o altă ofertă pentru a câştiga aceasta competiţie.
"Victor Ponta nu merge bine. Ponta şi PSD sunt de bătut, sunt vulnerabili. Categoric, pot pierde aceasta competiţie. Numai că asta nu înseamnă că oricine şi oricum poate să îi bată. Aşa vulnerabili cum sunt, pot câştiga prezidenţialele. Îi poate opri un om care să se bată convingător, să vină cu o altă ofertă. După aceea e vorba de o armată politică în spatele lui care să ducă acest război. E o bătălie la prezidenţiale al cărei rezultat nu cred că îl ştie nimeni", a declarat Crin Antonescu.
La întrebarea ce candidat al dreptei are cele mai mari şanse, Crin Antonescu a replicat: "Dacă nu aş crede că eu sunt candidatul cu şansa cea mai mare, nu aş fi candidat".
Vorbind despre viitoarea construcţie PNL-PDL, fostul preşedinte PNL a ţinut să scoată în evidenţă importanţa spiritului noii formaţiuni care este mai greu de cuantificat, imposibil de negociat, dar nu este în niciun caz mai puţin real.
"Vorbim de elemente importante, simbolic şi nu numai. Totuşi, lucrurile esenţiale ţin de altceva. Ţin de un program care urmează sa îl vedem, ţin de statut într-o oarecare măsură. De asemenea, este vorba de un spirit. Asta e mai greu de cuantificat, imposibil de negociat, dar nu e mai puţin real. Chestiunea asta nu se poate verifica într-o zi sau două. Este vorba de ceea ce se va întâmpla pe viitor. E o construcţie pe care am susţinut-o şi o susţin, că idee pentru viitor. Există nişte probleme din trecut. Ce spirit încorporăm împreună? Spiritul epocii Petre Roman? Sau cel al epocii Traian Băsescu? Cum citim evenimente importante din istoria recentă la care au participat şi PDL şi PNL. Sunt nişte lucruri care trebuie judecate, asumate, asimilate. Vorbim de un patrimoniu care nu înseamnă numai clădiri. Mă bucur că sediul e în Modrogan. Problema este acest spirit al unui partid şi, mai ales, este conţinutul şi calitatea dreptei”, a argumentat Crin Antonescu.
Liderul liberal este de părere că la prezidenţiale construcţia PNL-PDL poate să obţină un scor de 35-45%. "Eu mă aştept, dacă lucrurile sunt aşezate bine, dacă există onestitate, dacă există dedicaţie, să ducă la 35-40%. Dacă eu, în fruntea PNL, am vorbit foarte serios despre o ţintă de 25%, nimic nu m-ar împiedica să vorbim de 35-40% cu un partid aproape dublat", a adăugat Crin Antonescu.