Antipa, vedeta „Nopţii Muzeelor”

Noaptea Muzeelor a depăşit, cel puţin în Bucureşti, orice aşteptări şi a spulberat mitul conform căruia românul, în general, şi bucureşteanul, în particular, ar fi dezinteresat de orice formă de cultură.
Bogdan Costea
22.05.2012

Noaptea Muzeelor a depăşit, cel puţin în Bucureşti, orice aşteptări şi a spulberat mitul conform căruia românul, în general, şi bucureşteanul, în particular, ar fi dezinteresat de orice formă de cultură.

Astfel, circa 100.000 de persoane (după centralizarea totală a datelor, cifra se pare că va depăşi 150.000 de oameni, spulberând astfel recordul din 2011) au vizitat principalele muzee şi instituţii culturale implicate în programul Noaptea Muzeelor, iar Muzeul Antipa a fost cel mai căutat de publicul larg, expoziţiile sale fiind admirate de circa 21.600 persoane, potrivit unui bilanţ provizoriu al evenimentului. Potrivit primelor rezultate, Noaptea Muzeelor 2012 a avut un succes surprinzător de mare ţinând cont de condiţiile meteorologice care păreau a dezarma atât muzeele, cât şi potenţialii vizitatori - în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când a avut loc evenimentul, în Bucureşti a plouat aproape continuu, iar vântul a suflat în rafale. De altfel, Capitala a fost, în perioada respectivă, sub ameninţarea unui cod galben de vijelii şi grindină!

Astfel, deşi activităţile în aer liber au fost mai vulnerabile, uneori fiind necesară transferarea acestora în interior, muzeele şi publicul au învins vremea neprielnică. În acest sens, Muzeul Bellu a atras 10.000 vizitatori, iar Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" - 2.400 (cu programul "Dimineaţa Muzeului", desfăşurat sâmbătă dimineaţă).

În Bucureşti, publicul curios să descopere Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" a aşteptat plin de înţelegere pentru a putea intra în muzeu. Deşi ora de intrare a ultimului vizitator trebuia să fie 24.00, programul s-a prelungit pentru a permite accesul tuturor vizitatorilor răbdători. În cele din urmă, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" a fost admirat de un număr total de 21.600 de persoane.

Muzeele care s-au alăturat Nopţii Muzeelor încă de la primele ediţii ale evenimentului în România au avut, de asemenea, un mare succes la public: Muzeul Naţional al Aviaţiei Române (8.406 vizitatori), Muzeul Naţional de Artă al României (13.150 vizitatori), Muzeul Naţional de Istorie a României (13.000 vizitatori), Muzeul Naţional de Geologie (aproximativ 5.000 vizitatori), Muzeul Naţional "George Enescu" (10.078 vizitatori - inclusiv la Casa memorială "George Enescu" din Sinaia), Muzeul Naţional al Ţăranului Român (aproximativ 5.000 vizitatori).

Pe de altă parte, Muzeul Naţional al Pompierilor - Foişorul de Foc, care a participat anul acesta pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, a atras peste 3.000 persoane.

Muzeul Naţional Tehnic "Prof. Ing. Dimitrie Leonida", căruia vizitatorii pasionaţi de domeniul tehnic i-au simţit lipsa la ediţia de anul trecut, a atras 3.278 de persoane cu programul "Ştiinţa o ia razna la miezul nopţii". De asemenea, Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică-Minovici a atras aproximativ 1.000 persoane.

Muzeele şi organizaţiile care au transmis până în acest moment la Reţeaua Naţională a Muzeelor din România numărul de vizitatori de la Noaptea Muzeelor, reprezentând jumătate dintre organizaţiile participante la al patrulea circuit pentru publicul bucureştean, însumează aproximativ 100.000 vizitatori. Ţinând cont de aceste rezultate parţiale, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România estimează că numărul total al beneficiarilor evenimentului din Bucureşti va depăşi recordul de 150.000 de intrări înregistrat la Noaptea Muzeelor din 2011.

Pe de altă parte, potrivit RNMR, Noaptea Muzeelor 2012 a fost un succes şi la Cluj. Evenimentul a fost sărbătorit atât de muzee, cât şi de alte organizaţii cu profil cultural, iar numărul total de vizitatori a fost de aproximativ 50.000. Potrivit RNMR, şi în restul oraşelor ţării Noaptea Muzeelor a avut impact. Astfel, Muzeul Brăilei a atras un total de 3.161 vizitatori.

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes care se află deja la a opta ediţie şi este sărbătorit de aproximativ 3.000 de muzee din Europa, dintre care circa 100 sunt din România. Muzee din peste 30 de oraşe din ţară (Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Bran, Braşov, Brăila, Bucureşti, Caransebeş, Constanţa, Ciucea, Cluj-Napoca, Craiova, Dej, Deva, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Sinaia, Slatina, Slobozia, Târgovişte, Târgu-Jiu, Tîrgu-Mureş şi Turda) şi-au aşteptat vizitatorii în nocturnă.

Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor