ANI veghează. Un alt deputat PSD, acuzat de conflict de interese
alte articole
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a transmis luni, în cadrul unui comunicat de presă remis Epoch Times, că inspectorii săi au constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă şi penală în cazul deputatului PSD Cornel Cristian Resmeriţă, care şi-ar fi angajat fratele la un birou parlamentar.
Inspectorii susţin că deputatul a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de parlamentar, a încheiat un contract civil, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, Judeţul Hunedoara. Fratele deputatului ar fi obţinut, în perioada ianuarie 2009 - aprilie 2012, suma de 56.876 Lei (aprox. 12.640 Euro).
Totodată, ANI susţine că deputatul se face vinovat şi de săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de noul Cod Penal al României, motiv pentru care a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După ce a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, deputatul PSD a depus la dosar un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Până la acest moment ANI a constatat existenţa conflictului de interese administrativ şi penal în cazul a 22 de foşti sau actuali parlamentari care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare. În ceea ce priveşte conflictele de interese de natură penală, instanţa a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei şi interzicerea unor drepturi în 11 cazuri (10 cazuri definitive cu drept de recurs şi unul definitiv şi irevocabil).
Referitor la conflictele de interese administrative, din cele 22 de dosare, în 10 cazuri instanţa a confirmat definitiv şi irevocabil constatările ANI.