Andreea Paul, despre proiectul lui Tăriceanu: Nu face decât să sprijine PSD-ul şi candidatura lui Ponta
alte articole
Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în opinia ei, proiectul lansat de fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu nu este unul de dreapta, iar prin acesta fostul premier nu face decât să sprijine proiectul PSD şi candidatura lui Victor Ponta la prezidenţiale.
Cu o zi în urmă, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a lansat „Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale”, la care au participat, 14-15 parlamentari din cadrul PNL, printre care Graţiela Gravilescu, Sorin Ilieşiu, Daniel Barbu, Nicu Marcu, Mihai Stănişoară, Viorel Palaşcă, dar şi foştii miniştrii Daniel Chiţoiu, Andrei Gerea şi Radu Stroe.
"PDL, PNL sunt într-un proces accelerat de fuziune, de unificare a dreptei, care să propună nu doar un candidat unic al dreptei, ci care să guverneze România cu un proiect de ţară de dreapta şi este astăzi supus unei tentative de subminare de către domnul Tăriceanu. Şi aici mesajul meu este foarte simplu. Cum poţi tu, domnule Tăriceanu, să te revendici identitar liberal când, de fapt, te substitui intereselor PSD şi premierului Victor Ponta? Ştim ce a obţinut domnul Tăriceanu, funcţia de preşedinte al Senatului, dar îl întreb cât l-a costat pe domnul Ponta dezertarea grupului de parlamentari liberali cu care ieri a ieşit public să anunţe un proiect pe dreapta?", a afirmat Andreea Paul.
Prim-vicepreşedintele PDL susţine că iniţiativa lui Tăriceanu, care nu este de dreapta, nu face altceva decât să vină în sprijinul social-democraţilor şi îl condamnă pe acesta pentru faptul că încearcă să submineze unificarea dreptei.
"Acest proiect nu este de dreapta, el nu face altceva decât să sprijine proiectul PSD şi candidatura la preşedinţie a premierului Victor Ponta. Domnul Tăriceanu nu se dovedeşte a fi altceva din păcate decât o lichea politică, un dezertor, o persoană care încearcă să submineze proiectul unificării dreptei", a concluzionat Andreea Paul.