Anatol Şalaru: Moldova are nevoie de o forţă politică care să schimbe actualul sistem compromis
alte articole
Constatând că după alegerile prezidenţiale din toamna anului 2016, partidele de dreapta ar fi dispărut, s-ar fi compromis, ajungând la 0,1-0,3% în sondaje, clasa politică erodându-se şi învechindu-se, preşedintele grupului de iniţiativă al Partidului Unităţii Naţionale, Anatol Şalaru consideră că a venit timpul să creeze un nou partid politic şi să ajute, în acelaşi timp tinerii să se lanseze în politică.
În opinia lui Şalaru, în Moldova, partidele politice sunt nişte SRL-uri. Acesta a ţinut să precizeze că a decis să facă un partid nou, bazat pe o doctrină conservatoare, iar ulterior va propune partidelor de dreapta să fuzioneze prin absorbţie. În opinia politicianului, oricât de multe partide ar fi în Moldova, eficiente sunt doar câteva.
Întrebat de moderatorul emisiunii „Important” de la TVC21, dacă, din partidele de dreapta, ar fuziona cu Partidul condus de Maia Sandu, Anatol Şalaru a menţionat ca şi-ar dori „ca partidul Maiei Sandu să fie un partid puternic cu care să pot colabora. Pe dreapta noi avem în jur de 40-45 la sută din totalul de alegători şi atunci niciun partid din istoria noastră nu a luat 40-45 la sută. De aceea pe dreapta este nevoie de 2 sau chiar 3 partide bune, puternice, care să poată reuşi să consolideze tot electoratul de dreapta şi atunci nici o alianţă pro-guvernamentală nu va fi posibilă fără partidele de dreapta”.
Cu toate acestea, până în prezent, Şalaru nu a discutat nici cu Maia Sandu, nici cu Andrei Năstase, dar o va face imediat după organizarea congresului noului partid pe care îşi doreşte să-l formeze. Totuşi, în ceea ce priveşte Platforma DA, fostul ministru al Apărării a specificat că după prezidenţiale „se vede că au scăzut drastic în sondaje. Au venit oameni de la Platforma DA la noi”.
„Platforma DA nu are politicieni. Dacă Năstase ar fi procedat ca un politician din start, astăzi probabil că şi el ar fi avut 20% în sondaje. Năstase a făcut mai multe greşeli, a pus batista pe ţambal (în ceea ce priveşte vectorul european, când protesta cu Dodon şi cu Usatîi în PMAN – n.r.), atunci când au venit la Ministerul Apărării şi au protestat era şi Maia Sandu, şi Dodon şi Usatîi. Maia Sandu a înţeles că a greşit aici şi a încercat să-şi schimbe comportamentul”, a punctat Şalaru.
Mai mult decât atât, în opinia lui Anatol Şalaru, Platforma DA nu este partid de dreapta, ei sunt un partid care luptă împotriva unui om. Fostul membru PL, a subliniat că în politică, atunci când lupţi împotriva cuiva nu creşti în sondaje, nu câştigi voturi, poţi doar să faci ca el să ia mai puţine. „Merită să lupţi pentru cetăţeni şi să schimbi sistemul din ţara asta. Cei care cred că schimbând un om vor schimba sistemul, greşesc. Sunt un milion de exemple în care sistemul după ce şi-a pierdut liderul, a născut alt lider, mult mai rău şi mult mai dur şi mult mai puternic în timp. Ca şi în Uniunea Sovietică, degeaba se schimba secretarul general, pentru că politica partidului rămânea aceeaşi şi era din ce în ce mai rău. Partidele politice de la noi trebuie să înţeleagă că e timpul să schimbăm sistemul care s-a format timp de 25 de ani”, a conchis Şalaru.