ANAR: Cotele râului Tisa - în scădere, Dunărea - debit maxim la intrarea în ţară
Cotele apelor râului Tisa au înregistrat o scădere semnificativă în ultimele ore, dar fluviul Dunărea se menţine la debit maxim la intrarea în ţară, a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR).
Potrivit sursei citate, viitura de pe râul Tisa s-a propagat pe sectorul românesc, nivelul maxim atins pe râul Tisa, joi seară, la ora 18:00, respectiv de 215 cm, fiind cu 15 cm peste cota de inundaţie.
Vineri dimineaţă, în jurul orei 10:00, râul Tisa, la Valea Vişeului, înregistra un nivel de 156 cm, situându-se cu 6 cm peste cota de atenţie, în scădere cu 59 cm faţă de maximul atins în cursul zilei de ieri.
ANAR informează că lucrările cu caracter local realizate în cursul nopţii de joi spre vineri de către echipele de intervenţie ale Apelor Române, împreună cu autorităţile locale şi IJSU, au rezistat, iar în cursul zilei de vineri vor fi efectuate alte lucrări de revenire la situaţia normală.
Pe de altă parte, pe râurile din vestul Crişanei debitele vor fi în general în uşoară creştere, ca efect combinat al precipitaţiilor lichide în curs, celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, în timp pe celelalte cursuri debitele vor fi în scădere.
Pe râul Crasna, debitul va fi peste Cota de Inundaţie (CI) la staţia hidrometrică Domăneşti (cu 20 cm peste CI), dar nu se vor semnala pagube, localităţile şi populaţia fiind protejate.
De asemenea, se vor depăşi Cotele de Atenţie (CA) pe râul Tur la staţia Călineşti Oaş (nivel - 350 cm, cu 35 cm peste CA) şi Turulung (nivel 360 cm, cu 50 cm peste CA), râul Crasna la staţia Berveni (490+70), râul Lăpuş la staţia Lăpuşel (350+10), pe râul Barcău la staţia Sălard (510+20), pe râul Ier la staţia Andrid (300+5) şi Ianca (325+35), pe Crişul Negru la staţia Tinca (300+50).
În ceea ce priveşte Dunărea, la intrarea în ţară pe secţiunea Baziaş, fluviul este la debit maxim încă din cursul zilei de joi de 10.000 mc/s, iar vineri debitul este staţionar şi dublu faţă de media multianuală a lunii decembrie (5.200 mc/s), reprezentând propagarea viiturii pe Dunăre care vine din afara graniţelor ţării, respectiv din Serbia.
Specialiştii Apelor Române menţionează că nivelul Dunării la intrarea în ţară va fi în uşoară scădere, iar pe sectorul Gruia-Calafat-Bechet, cotele se vor menţine între CA şi CI, urmând să fie într-o uşoară tendinţă de scădere în zilele imediat următoare.
Conform estimărilor de până acum ale ANAR, pe sectorul românesc al Dunării nu vor fi înregistrate pagube, localităţile şi populaţia fiind protejate.
ANAR, prin Administraţiile Bazinale de Apă aferente Dunării şi cele din bazinele Crişuri şi Someş-Tisa menţin monitorizarea strictă pe toate sectoarele de râuri aflate sub avertizare.