Luptele “Reginelor” din Valais: vacile care îşi dispută coroana Elveţiei

În inima Alpilor, vacile din rasa Hérens transformă primăvara elveţiană într-un spectacol de forţă, demnitate şi tradiţie — o celebrare a naturii şi a mândriei rurale.
Confruntarea "reginelor" în apropiere de Zermatt, având ca fundal emblematicul vârf Matterhorn. (Turismul Elveţiei)
Osome Yozakura
11.04.2026
Confruntarea "reginelor" în apropiere de Zermatt, având ca fundal emblematicul vârf Matterhorn. (Turismul Elveţiei)
Osome Yozakura
11.04.2026

Primăvara aduce, în cantonul Valais, unul dintre cele mai spectaculoase şi mai vechi ritualuri agricole din Europa: ”Combats de Reines”, luptele dintre vacile din rasa Hérens, considerate cele mai curajoase şi mai orgolioase dintre toate rasele alpine. Într-un peisaj de munte neatins de timp, aceste animale robuste, cu blană neagră sau brun-închisă şi muşchii sculptaţi de muncă şi vânt, se confruntă pentru a-şi impune supremaţia în cadrul turmei.

Spre deosebire de alte specii bovine, unde duelurile aparţin masculilor, la vacile Hérens competiţia este exclusiv feminină. Lupta dintre regine nu presupune violenţă, ci forţă şi răbdare: ele se împing frunte în frunte, într-un echilibru tensionat ce aminteşte de o coregrafie ancestrală. Când una cedează, cealaltă devine „Regina” – respectată de întregul augur animal al turmei şi aclamată în arenă de stăpânii săi.

De la legendă montană la spectacol popular

Tradiţia îşi are rădăcinile în vremurile în care fiecare familie de crescători îşi prezenta cu mândrie exemplarele cele mai viguroase. Curând, competiţiile din poienile alpine s-au transformat în evenimente publice, acompaniate de muzică, pariuri şi sărbătoare. Astăzi, ”Combats de Reines” sunt un simbol identitar al cantonului Valais — o expresie a legăturii profunde dintre om, animal şi munte.

Fiecare primăvară marchează un nou sezon de confruntări. Duminică de duminică, în satele din Valea Ronului, tribunele portabile se umplu de localnici, turişti şi crescători pasionaţi. Rareori vacile se rănesc: înfrângerea lor este mai degrabă morală decât fizică, iar după competiţie îşi reiau viaţa de zi cu zi, producând lapte şi carne de calitate superioară.

Deşi rasa Hérens este atestată de peste două milenii în Alpi, o legendă romană susţine că soldaţii împăratului ar fi adus aceste animale din Peninsula Iberică spre Valais şi Valea Aosta, datorită rezistenţei lor remarcabile la eforturile cerute de terenurile alpine.

Sezonul 2026: spre încoronarea „Reginei Reginelor”

În 2026, sezonul “Combats de Reines” a debutat pe 22 martie la Martigny, în amfiteatrul local. Urmează confruntări regionale în tot Valaisul, inclusiv pe 19 aprilie, la Goler Arena din Raron. Momentul culminant al anul va fi între 9 şi 10 mai, la Aproz (Sion), unde se va desemna “Regina Reginelor” — campioana supremă a Alpilor.

Pentru vizitatori, biletele se pot achiziţiona prin platforma Infomaniak Events şi pe site-ul Race d’Hérens Tour, care oferă detalii despre etapele regionale.

În iunie, când vacile urcă spre păşunile înalte (alpages), luptele devin gratuite şi accesibile drumeţilor. Toamna, odată cu coborârea turmelor — celebra Désalpe —, confruntările revin, reafirmând cercul ritualic al unei tradiţii care îmbină mândria agricolă cu frumuseţea naturii alpine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos