Amnesty International susţine că Rusia ar putea intenţiona să-l omoare lent pe Navalnîi în închisoare

Agnes Callamard
Agnes Callamard (Fabrice Coffrini / AFP via Getty Images)

Alexei Navalnîi, opozantul preşedintelui rus Vladimir Putin, este încarcerat în condiţii care reprezintă tortură şi care ar putea să-l ucidă lent, a declarat miercuri grupul pentru drepturile omului Amnesty International.

Amnesty a declarat că Navalnîi, care anul trecut a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de grad militar, este acum supus privării de somn şi nu are acces la un medic în care ar putea avea încredere în închisoare.

Citiți și Rusia impune ca toate telefoanele şi dispozitivele electronice să aibă preinstalat software rusesc

„Rusia, autorităţile ruseşti, ar putea să-l plaseze în circumstanţe care să îi producă moarte lentă şi să încerce să ascundă ceea ce i se întâmplă”, a declarat Agnes Callamard, secretarul general al Amnesty International, pentru Reuters înainte de publicarea raportului anual al grupului.

"În mod clar, autorităţile ruse îi încalcă drepturile. Trebuie să facem mai mult", a spus ea. „Au încercat deja să-l omoare, acum îl reţin şi impun condiţii de închisoare echivalente cu tortura”.

Navalnîi a intrat în greva foamei săptămâna trecută, pentru a încerca să forţeze închisoarea să-i ofere îngrijiri medicale adecvate pentru ceea ce a spus că este durere acută de spate şi picioare.

Citiți și Alexei Navalnîi a intrat în greva foamei din cauza tratamentului medical inadecvat

Kremlinul a refuzat să comenteze starea sănătăţii sale, spunând că este o chestiune internă a serviciului penitenciar federal. Serviciul penitenciar a declarat săptămâna trecută că Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, primeşte toate îngrijirile necesare.

Rusia are o îndelungată istorie de abuzuri comise în penitenciare, cel mai cunoscut caz în acest sens fiind al contabilului Serghei Magniţki, omorât prin rele tratamente şi refuzul de a-i acorda îngrijire medicală. Magniţki fusese închis după ce a publicat materiale legate de fraudarea a peste 200 de milioane USD din fonduri publice de către o reţea de oligarhi ruşi.

Navalnîi a fost închis în februarie timp de doi ani şi jumătate pentru încălcări ale controlului judiciar. El, asemenea unui număr mare de analişti, consideră că sentinţa primită este parte a persecuţiei pe care regimul lui Vladimir Putin o desfăşoare împotriva activiştilor pro-democraţie.

Citiți și Rusia reţine aproximativ 200 de persoane la un forum în Moscova. Personalităţi marcante ale opoziţiei, luate cu duba [video]

Moscova, care a pus la îndoială otrăvirea sa, îl descrie pe Navalnîi ca agent al puterilor occidentale, care are misiunea de a destabiliza Rusia.

Callamard a subliniat că relele tratamente la care este supus Navalnîi au avut loc într-un moment în care pandemia COVID-19 a agravat inegalităţile şi a sporit represiunea sponsorizată de stat în unele ţări.

Anumite guverne au folosit pandemia împotriva grupurilor minoritare pentru a reprima disidenţa şi încalcă drepturile omului, în timp ce în alte ţări a existat aproape o normalizare a măsurilor care restricţionează libertăţile civile, a adăugat aceasta.

"COVID a amplificat oprimarea", a menţionat Callamard.