Ambasadorul român la Seul: Regimul Ceauşescu este relevant pentru ceea ce se întâmplă în Coreea de Nord
alte articole
Cultul personalităţii din Coreea de Nord pare ciudat pentru cei mai mulţi observatori occidentali, însă pentru ambasadorul român în Coreea de Sud, Călin Fabian, el este straniu de familiar, relevă un articol apărut în The Korea Herald.
'Pentru o persoană din afară care nu s-a confruntat niciodată cu el, este ridicol', a explicat ambasadorul român într-un interviu acordat publicaţiei citate luni, din biroul său din Seul.
'Această propagandă porneşte de la prima ta suflare. Eşti îndoctrinat picătură cu picătură cu acest tip de model. Vei sfârşi prin a crede puternic în el. Este ca un fel de religie', a explicat diplomatul român.
Fabian a experimentat la prima mână acest 'cult al personalităţii'. Ambasadorul a crescut în timpul regimului represiv al lui Nicolae Ceauşescu, care a condus România timp de 24 de ani până în 1989, atunci când a fost înlăturat de o revoluţie democratică.
Revoluţia a izbucnit atunci când Fabian era un tânăr profesor de geologie la Universitatea din Bucureşti, locul unde au avut loc o mare parte din violenţe.
În timp ce alte ţări foste socialiste au reuşit o tranziţie paşnică spre democraţie, în România schimbarea a fost pe cât de bruscă, pe atât de violentă. Aproximativ 1.000 de persoane au fost ucise în revoltele şi protestele de stradă din decembrie 1989.
România şi-a petrecut ultimii 20 de ani creându-şi instituţii democratice şi o economie de piaţă, iar în prezent, în calitate de membru UE şi NATO, ţara se află ferm pe orbita europeană.
'Experienţa tranziţiei de la comunism la o economie de piaţă liberă este un aspect în privinţa căruia putem contribui în mod semnificativ. Putem împărtăşi experienţa şi cunoştinţele noastre despre aceasta', a declarat Fabian, adăugând că România poate ajuta Coreea să evite greşelile făcute de ţara sa în foarte lunga sa tranziţie de la comunism la democraţie şi economie de piaţă.
Potrivit The Korea Herald, România lui Ceauşescu este deosebit de relevantă pentru observatorii Coreii de Nord, în condiţiile în care dictatorul român şi-a modelat regimul după tipul ciudat de marxism-leninism din această ţară.
În prezent, România are o ambasadă la Phenian şi menţine relaţii la nivel de însărcinat de afaceri cu Coreea de Nord.
Fabian a declarat că se foloseşte de fiecare ocazie pentru a vorbi cu oficialii guvernamentali, factorii de decizie şi alţi experţi cu privire la experienţa românească în privinţa comunismului şi a tranziţiei spre democraţie.
Cu privire la perspectiva unei prăbuşiri bruşte similare a conducerii din Coreea de Nord, ambasadorul a avertizat că deşi 'este greu de imaginat cum poate fi înlăturată o astfel de o dinastie', 'niciodată nu trebuie să spui niciodată'.
Pe de altă parte, remarcă publicaţia, vizitarea Coreii de Nord iese din discuţie pentru ambasadorul român - un fapt neobişnuit pentru unul dintre diplomaţii celor şapte ţări europene cu o ambasadă la Phenian, în condiţiile în care mulţi dintre aceştia călătoresc la Phenian o dată sau de două ori pe an.
Deşi şi-a început mandatul în martie 2012, ambasadorul nu a vizitat niciodată Coreea de Nord şi declară că nu are nicio intenţie de a o face vreodată.
În schimb, diplomatul a declarat că se mulţumeşte să se concentreze pe consolidarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Coreea de Sud.
Fabian a declarat că diplomaţia publică este o componentă importantă a activităţii sale din Coreea de Sud. De altfel, recent la Seul s-a deschis un restaurant românesc. Deşi numele său, 'Dracula' are un iz de kitsch, notează The Korea Herald, Fabian dă asigurări că meniul restaurantului include mâncăruri autentice şi delicioase româneşti.