Am impresia că ne dorim mai mult decât sârbii ca ei să facă parte din UE, spune Viorel Badea

Epoch Times România
29.02.2012

România vrea ca Serbia să facă parte din UE, poate chiar mai mult decât sârbii, a declarat miercuri senatorul PDL Viorel Badea, referindu-se la modul în care Belgradul respectă drepturile minorităţilor.

"Interesul major al României este ca Serbia să facă parte din UE, ne dorim acest lucru, dar câteodată avem impresia că ni-l dorim mai mult decât sârbii", a spus preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat, care a avertizat că vor fi "probleme" dacă Belgradul nu semnează protocolul pe minorităţi.

"Sperăm ca azi-mâine să încheie protocolul propus de partea română, dacă va fi încheiat aşa cum ne-am înţeles nu vor fi probleme. (...) Eu nu garantez că parlamentarii români din toate partidele politice nu vor avea o poziţie foarte clară în ceea ce priveşte votul împotriva ratificării acordului. Nu este o discuţie care priveşte un partid sau altul, discuţie pe care o facem în coordonare cu toate partidele politice din România. Ceea ce se întâmplă cu comunitatea românilor din Serbia este o chestiune care ne priveşte în primul rând ca români, nu ca partide politice. Aşteptăm un semnal din partea partenerilor sârbi", a avertizat Badea.

Badea a mai precizat că discuţiile pe problema minorităţilor vor continua la summit.

"Rămâne să avem o discuţie mai aprofundată pe 1 şi pe 2 martie, la acest summit al şefilor de stat în cazul în care partea sârbă nu va fi flexibilă pe această chestiune". a spus senatorul PDL, întrebat dacă România se va opune acordării statutului de ţară candidată, dacă Serbia nu semnează protocolul pe minorităţi.

"Nu costă pe nimeni nimic, este foarte simplu să înfiinţezi o clasă în limba română aşa cum o vor ei, nu noi. Este foarte simplu să dai liber la funcţionare bisericii ortodoxe române din Serbia, exact după modelul pe care România îl oferă în ceea ce priveşte respectarea drepturilor fireşti ale sârbilor din România. Este o chestiune foarte simplă, ţine de o decizie politică pe care autorităţile sârbe o pot lua în orice moment. Nu cerem acum să împânzim Serbia cu biserici şi şcoli româneşti. Nu am cerut asta şi nu vom cere niciodată nimic imposibil şi care nu este obiectiv", a punctat Viorel Badea.

Viorel Badea este preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senatul României, care în decembrie 2011 a dat un aviz negativ proiectului de ratificare a Acordului de asociere şi stabilizare a Serbiei. În prezent, proiectul se află la Comisia de politică externă, urmând ca în luna martie să ajungă în plenul Senatului. Acordul de Stabilizare si Asociere, care liberalizează comerţul între UE şi Serbia şi prevede perspectiva de aderare la spaţiul comunitar, a fost semnat în aprilie 2008. Statele membre au început procesul de ratificare abia în iunie 2010. România se numără printre statele care nu au ratificat acest acord.

"Până la Consiliu, deci în următoarele două zile, (Serbia - n.r.) urmează să semneze cu noi protocolul pe minorităţi. Există un protocol negociat de foarte mult timp, agreat într-o proporţie de 95-96%, în influenţarea pozitivă a părţii sârbe implicându-se acum şi Lady Ashton, ministrul de externe al UE şi alţi oficiali europeni. Să sperăm că acest semnal primit se va concretiza şi în plan bilateral. Oricum, în plan multilateral vor fi monitorizări", a declarat marţi, la B1TV, ministrul român de externe.

Alte elemente din protocol privesc "identitatea etnică, religioasă, dreptul de a folosi scrierea în limba latină şi, totodată, sprijinul statului pe chestiuni instituţionale, dreptul cultului în limba română, de a avea biserici, de a avea şcoli", a explicat Diaconescu.

"Dacă se punea problema să-l fi semnat astăzi (marţi - n.r.) noi am fi fost pregătiţi, numai că ministrul de externe sârb nu era în zonă", a mai spus Diaconescu.

La concluziile Consiliului Afaceri Generale a fost anexată o Declaraţie a Comisiei Europene prin care aceasta reiterează importanta respectării şi protecţiei drepturilor minorităţilor, ca parte integrantă a criteriilor de aderare la UE. Totodată, Comisia se angajează să continue monitorizarea strictă a eforturilor Serbiei în acest domeniu şi să raporteze în octombrie 2012 asupra progreselor, potrivit unui comunicat al MAE.

De asemenea, România a prezentat o Declaraţie prin care a subliniat necesitatea unor rezultate concrete şi rapide în ceea ce priveşte semnarea protocolului privind statutul minorităţilor din cele două ţări, cât şi implicarea Comisiei şi a Înaltului Reprezentant al OSCE pentru minorităţile naţionale, în monitorizarea eforturilor Serbiei pentru respectarea principiilor protecţiei minorităţilor în conformitate cu standardele Uniunii Europene, se mai arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor