Am fost in ‘Castalia’… - Educatia de excelenta va face posibil frumosul joc al inteligentelor multiple, si in Romania

Micii leaderi si antreprenori din programul educational Liderii Mileniului Trei (LMT) sugerează că Programele de Formare de Leadership sunt ‘Bărcuţele de salvare’ pentru Învăţământul românesc. (Foto: Cristina Pupăză, Trainer LMT, Gura Humorului, 2009)
L.M.
20.02.2009

Va mai amintiti de Castalia? Imaginata de Herman Hesse in romanul sau "Jocul cu margelele de sticla”, Castalia este acea "provincie pedagogica” privilegiata, in care artisti si intelectuali de elita ofereau educatie de mare clasa dar mai ales trebuiau sa pastreze nealterat "jocul cu margelele de sticla”. Acest "joc” sintetiza relatiile dintre sisteme de gandire disparate si organiza cunoasterea umana in jurul unei idei centrale. Cel care reusea sa interconecteze cel mai elegant si profund, deopotriva muzica si matematica, toate artele si stiintele, realizand o frumoasa dispunere a margelelor pe ata, unde fiecare margea reprezenta o tema sau idee, era numit Magister Ludi (Maestrul Jocului) — functia cea mai distinsa pe care orice minte luminata si-ar fi putut-o dori in Castalia. El devenea astfel un mare initiat, un maestru al initierilor paideice. Hesse a vizualizat acest joc ca un panaceu pentru tot raul civilizatiei moderne.

Si totusi, va puteti intreba, care este legatura intre abstracta Castalie, cetatea marilor inaltimi de spirit si realitatea sumbra a educatiei romanesti, cu sistemul ei de invatamant inapoiat si demotivant? Exista solutii pentru salvarea invatamantului in Romania?

Raspunsul este: exista - prin educatia de excelenta. E un raspuns pe care si noi l-am aflat cu ocazia cursurilor Scolii de Iarna a Educatiei de Excelenta desfasurate in timpul vacantei intersemestriale. Aceste cursuri au loc in diferite orase, in fiecare an, de obicei vara, (vacanta aceasta a avut loc prima editie de iarna, la Gura Humorului). La aceste cursuri vin, din toate colturile tarii, educatori sau oameni pasionati de educatia adevarata, pentru a se familiariza cu noi si avansate abordari educationale care se practica cu success de mai multi ani in numeroase tari ale lumii. Ca si in Castalia, ei vin pentru a se desavarsi educational pe ei insisi dar mai ales pentru a-si imbogati maniera didactica. Si asta pentru ca ei vor sa aduca un suflu nou in clasa, un stil in care elevii sa isi poata folosi fiecare talentul sau, sa se poata re-gasi pe ei insisi, descoperind astfel ca pot invata din placere si nu pentru ca "trebuie”.

Organizatia care face acest lucru posibil in Romania se numeste IRSCA Gifted Education (Institutul Roman pentru Studii si Cercetari Avansate Gifted Education), care impreuna cu EDUGATE- Consortiul Roman pentru Educatia Copiilor si Tinerilor Supradotati si Talentati, promoveaza cele mai bune curricule, profesori si cele mai bune practici nationale si internationale de dezvoltare a potentialului natural al copiilor printr-o educatie de mare calitate bazata pe curricula imbogatita, mentorat, tutoring, accelerare si punerea in valoare a inteligentelor multiple ale fiecarui elev.

EDUGATE este astazi una dintre cele mai mari initiative educationale private in Romania si totodata initiatorul propunerii legislative privind educatia tinerilor supradotati si capabili de performanta inalta.

Mentorul acestui nou tip de abordare a educatiei in Romania este domnul profesor doctor si cercetator Florian Colceag, erudit, auto-didact, ganditor de o mare finete spirituala, pe care, cu indreptatire l-am putea numi Profesorul complet. Profesor din vocatie, Florian Colceag este mai intai Omul intreg care stie ca educatia nu este o abordare arida de reguli si teorii impuse ci este si trebuie sa fie opera unui maestru care stie sa vada si, prin arta, sa scoata la lumina valoarea fiecarui copil, pentru ca "Dumnezeu a pus darul sau in toti copiii”.

"Ii invatam sa se bucure de matematica, sa se bucure de ceea ce descopera”, povestea Florian Colceag, care la baza este profesor de matematica si a pregatit, fara sa vrea bani in schimb, generatii de olimpici la matematica.

"Sistemul a ajuns in faza de putrefactie, de distrugere, devenind toxic atat pentru elevi, cat si pentru profesori” spune Profesorul, care, in cautarea unei solutii, in 1999 avea sa-si vanda casa pentru a merge 2 ani in SUA, unde primise o bursa pe probleme de Gifted Education (Educatie pentru copiii superior dotati). A facut acolo un master in educatia copiilor supradotati, a studiat zilnic sute de pagini in domeniu, a lucrat la cel mai mare centru de profil din Oklahoma. Vine in tara si infiinteaza IRSCA Gifted Education - organizatie non-profit ce promoveaza si sprijina dezvoltarea persoanelor cu har si talent in toate domeniile, stiinta, arta, management, leadership si formeaza resurse umane capabile sa rezolve problemele de mare complexitate ale vremurilor noastre.

"Cercetarile au aratat ca la 3 ani fiecare copil este inzestrat (gifted); este creativ, atent, doritor de invatare, are simtul dreptatii, are umor, e capabil sa se concentreze, e capabil de efort sustinut, este motivat. Atunci, de ce nu ajung toti genii? Pentru ca nu le-am cultivat increderea, nu le-am cultivat aptitudinile, i-am criticat” explica profesorul Colceag, adaugand ca am ajuns sa fim "retardati sufleteste - am evoluat stiintific, tehnologic, dar social suntem in neolitic”. Nu am reusit sa cream decat structuri piramidale, de genul conducatori-supusi, sefi-subalterni.

El spune ca pentru o dezvoltare sociala normala este nevoie de o structura gen retea, unde ochiurile retelei se sprijina unele pe altele, unde fiecare poate impartasi celuilalt, unde cunoasterea, informatia poate fi data mai departe. Reteaua e bazata pe incredere. Noi am fost invatati sa cultivam ne-increderea, "datorita sistemului care nu ne-a rasplatit sa fim oameni, nu ne-a rasplatit sa cultivam sufletul copiilor nostri. Nu am fost decat soldateii supusi intr-un sistem educational unde totul e directionat pe sarcini precise, nu pe dezvoltarea copiilor.”

Solutia propusa de Profesor este "schimbarea de sens”: de la egoism la altruism.

"Dati tot ce aveti mai bun din dumneavostra” ne indemna Profesorul pe noi toti - profesori sau ne-profesori, psihologi, parinti — aflati la Scoala de iarna. "Daca apreciem la copii partea buna, partea buna creste. Am fost prea atenti sa le pedepsim greselile in loc sa le rasplatim incercarile. Ce se intampla cu ei acum? Abandoneaza scoala, consuma droguri, sunt violenti - copiii se comporta asa pentru ca si-au pierdut idealurile. Daca vom continua in acest sistem, daca nu ne abandonam traditia neolitica vom continua sa ne macelarim copiii, iar ei vor trebui sa faca fata lumii construite din greselile noastre.”

La Scoala de Iarna am avut ocazia sa intelegem cum poate functiona de fapt Reteaua umana. In cazul de fata, reteaua de educatori care isi impartasesc moduri de reusita, arte profesionale, cunoastere.

Primele doua zile au fost ale Profesorului, care a deschis problema, a definit cauzele si urmarile problemei, a aratat solutii si a sugerat metode. A produs exact acea efervescenta in minti si suflete de care era nevoie pentru a ne pune intrebari si a cauta cu fervoare raspunsuri. Astfel ca, tot ceea ce a urmat in zilele urmatoare, a venit sa aduca profesioniste ‘variante de raspuns’ sau chiar raspunsuri la intrebari precum: "Cum sa-i motivam pe copii sa invete cu placere?”, "Ce metode sa folosesc pentru asta?”, "Cum sa impac creativitatea, jocul si respectarea curriculei?”, "Cum sa le pun in valoare inteligentele multiple?”.

Raspunsuri au venit prin membrii retelei. Societatea SOCEDU — Societatea Educatorilor din Romania (prof. Stefan Vlaston) va oferi formarea continua atat de necesara unui profesionalism adevarat. De la Fundatia Codecs pentru Leadership (dr. ing. Marian Stas) am aflat ca exista programul Scoala pe Bune: Schimbarea Adaptiva a Educatiei — Strategia Initierii Procesului de Transformare a Scolii ca Sistem in Romania, precum si programe ca Liderii Mileniului Trei, ce pregatesc concret tinerii pentru leadership. (Informatii despre toate aceste programe se gasesc pe internet www.lmt.ro, www.edu-gate.ro. ). Am aflat ca exista si revista on-line "Excelenta” http://kristoflajos.ning.com (Cristof Lajos).

Fiecare "jucator” venea sa completeze armonios, cu maiestrie, complexul Joc al margelelor de sticla din reteaua Scolii, deschisa de Profesor - Magister Ludi. Astfel am invatat sa identificam nevoile copiilor gifted, am aflat care este specificul educatiei Montessori, am invatat ca putem gandi lateral (si nu doar liniar) pentru a fi mai originali si creativi (prof. Vasile Flueras), ne-am bucurat de educatia prin arta cu care, Adina Tulbure (care este si creatoarea Abecedarului interactiv care ‘vorbeste’) ne-a vrajit sufletele, am aflat ca se poate memora rapid cu ajutorul cheilor de memorie prin "Programul Infospeed” (prof. Radu Budei, Alexandru Bordea), am invatat ca tinerii intreprinzatori pot sa-si transforme visul in realitate cu ajutorul programelor Educatie prin Experienta - Programul Viata (Fundatia Noi Orizonturi, Straja, Lupeni) sau isi pot crea propria formula de success (Asociatia Oricum pentru Educatie - Razvan Crisan). Am aflat cat de usor si cat de urgent este sa comunicam non-violent (Monica Reu), cat bine putem produce in jurul nostru daca ne folosim creativ inteligenta (Istvan Csibi), cat de mult ne putem ajuta copiii folosind corpurile platonice din Jocurile inteligente Emalldo (Adriana Crisan) sau cata vitalitate si veselie putem obtine prin arta de a ne juca - (Jocurile Cerino - Corina Butti). Si pentru ca toate acestea sa nu le uitam, am invatat ca putem crea partide de dezbatere ("Dezbaterea - intre formal si informal” - Laura Agapin), sau ca le putem include in proiecte concrete ("Metoda proiectelor” - Laura Mirze). Bineinteles, copiii au fost alaturi de noi, fie in ateliere paralele (club LMT - Gabi Solomon) fie impreuna cu noi. Desigur, nu am uitat nici parintii, pentru ca, de la Marilena Leurzean am invatat ca putem transforma sedinta cu parintii intr-o Scoala a parintilor, unde si ei vin sa invete pentru a putea sa faca fata meseriei de parinte.

Da, am petrecut o saptamana in Castalia, dar o altfel de Castalie, mai calda, ne-elitista, dar nu mai putin profesionista, unde am vazut ca excelenta in educatie e posibila in Romania, ca exista resurse, ca se poate, si, mai ales, ca trebuie sa o dam mai departe.

Evident, Scoala nu si-a propus sa dea retete precise, raspunsuri definitive. Fiecare am inteles ca schimbarea vine din interior mai intai, noi suntem proprii nostri educatori, auto-didacti, iar raspunsul adevarat il gasim la lumina propriului nostru sine. In Cetatea Retelei Cunoasterii, noi putem alege sa fim un minunat jucator cu margelele de sticla. Scoala si intalnirea cu Profesorul - Magister Ludi - a putut insemna pentru multi inceputul transformarii din privitor in jucator, mai ales daca intelegem ca miza nu e nici idealism nici metafora ci e o realitate atat de draga noua - e templul sfant al inimii si mintii copiilor nostri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor