Alegătorii din Europa îşi exprimă nemulţumirea faţă de lume (Financial Times)

Europa se pregăteşte pentru un urlet de furie. Populiştii promit să monopolizeze spectacolul la alegerile pentru Parlamentul European de săptămâna viitoare, iar partidele anti-UE - cea mai mare parte de extrema dreaptă - ar putea acumula 30% din voturi. Rezultatul va fi, probabil, citit ca un vot de blam pentru integrarea europeană, însă o astfel de interpretare este o greşeală, susţine Philip Stephens, într-un editorial semnat în Financial Times.

Ceea ce este corect să spunem, notează comentatorul britanic, este că populaţia celor 28 de state membre nu este în acest moment foarte entuziasmată de eurocraţi. Criza euro şi-a făcut resimţite efectele (în special în economiile periferice), laolaltă cu obiceiul politicienilor din capitalele UE de a da vina pe Europa pentru eşecurile lor interne. Cei care caută dovezi ale dezamăgirii - subliniază Stephens - nu trebuie însă meargă mai departe de un sondaj de opinie lansat în această săptămână de către Centrul de Cercetare Pew (independent).

După analizarea opiniilor formulate de respondenţi din şapte ţări - Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Spania, Polonia şi Grecia - Pew a indicat că majorităţi semnificative consideră UE drept un organism intruziv şi ineficient. Aproape două treimi dintre respondenţi consideră Uniunea un organism 'îndepărtat', iar 7 din 10 sunt de părere că vocea lor nu este băgată în seamă. În ceea ce priveşte părerea despre Parlamentul European, doar 36% dintre respondenţi au avut o părere favorabilă.

Există însă şi unul sau două aspecte pozitive, remarcă comentatorul britanic. Pew consideră că ostilitatea ar fi atins un punct minim. Pe măsură ce economiile şi-au revenit, a crescut numărul celor care au declarat că, per ansamblu, aderarea la UE a fost un fapt pozitiv. Doar în odată entuziasta Italie încrederea a continuat să se situeze la un nivel scăzut, în timp ce, într-o Mare Britanie notoriu euro-sceptică, o majoritate slabă a indicat acum un punct de vedere favorabil.

Între timp, populiştii de dreapta europeni - Frontul Naţional al lui Marine Le Pen Naţional în Franţa, PVV-ul lui Geert Wilders în Olanda, UKIP în Marea Britanie, Partidul Libertăţii (FPO) din Austria, Jobbik-ul neo-nazist din Ungaria şi altele - dau vina pe UE pentru fiecare rău posibil. Amestecaţi o retorică virulentă împotriva imigranţilor, un antisemitism latent şi nu atât de latent şi un conservatorism cultural care stigmatizează minorităţile şi veţi avea o formulă care alimentează furia celor marginalizaţi şi lipsiţi de bunurile din trecut.

O primă greşeală, crede Stephens, este de a considera că aceste partide seamănă cu un grup omogen. Chiar dacă pe moment aceste partide pot mărşălui sub acelaşi slogan eurosceptic, ca partide naţionaliste cu vederi înguste, ele sunt puţin înclinate să colaboreze. Unele, cum ar fi Zorii Aurii sau Jobbik, sunt partide fasciste nereformate. În alte cazuri, lideri cum ar fi Marine Le Pen minimizează patrimoniului antisemit al partidului pentru a promova o islamofobie rasistă.

Cea de a doua interpretare eronată a populiştilor este de a considera atractivitatea acestora o reacţie la integrarea europeană. Desigur, există nemulţumiri cu privire la UE, multe dintre ele legitime, cum ar fi cea că Bruxellesul este un organism prea îndepărtat. Pe de altă parte, argumentează Stephens, UE este ceea ce economiştii ar putea numi un obiectiv 'intermediar'. Mânia are rădăcini mai adânci, iar ele pot fi găsite în austeritate, în standardele mai proaste de viaţă, în rata ridicată a şomajului şi, mai presus de toate, în nesiguranţa sporită. Adevăratul rău, dacă ar putea fi numit astfel, este globalizarea, iar trucul politic al populiştilor a fost de a canaliza aceste nemulţumiri mai largi în antipatia faţă de Uniunea Europeană, argumentează jurnalistul britanic.