Agresiunea Chinei întăreşte alianţa militară dintre Japonia, Filipine, Malaezia şi Vietnam
alte articole
Pe fondul abuzurilor efectuate de China în apele din Marea Chinei de Sud şi de Est, Japonia a fost invocată de către vecinele din alianţa ASEAN, Vietnam, Filipine şi Malaezia, să coordoneze eforturile necesare pentru păstrarea păcii şi stabilităţii în Asia de sud-est.
Eforturile pentru întărirea relaţiilor militare în cele patru state au fost oficializate joia trecută, când Japonia şi Malaezia au convenit să coopereze pentru păstrarea securităţii maritime din Asia de sud-est.
Măsurile necesare au fost anunţate după întâlnirea dintre premierul japonez, Shinzo Abe şi omologul său malaezian, Najib Razk. Japonia se confruntă cu abuzurile reptate ale Beijingului de mai multe luni, China ridicând pretenţii asupra insulelor japoneze Senkaku din Marea Chinei de Est.
În timpul discuţiilor, Najib a accentuat nevoia celor două ţări de a-şi îmbunătăţi legăturile, cooperarea şi relaţiile, adăugând că vrea să coopereze cu Japonia pentru a crea o comunitate regională.
Dacă Malaezia păstra relaţii relativ bune cu Beijingul, extinderea pretenţiilor chineze asupra a 90% din Marea Chinei de Sud, teritorii maritime bogate în resurse naturale, deţinute de mai multe ţări din regiune, inclusiv de Malaezia, Vietnam, Tailanda, Brunei şi Filipine, au stârnit un răspuns internaţional.
În urma discuţiilor dintre cei doi oficiali, Japonia şi Malaezia au convenit că întărirea legăturilor dintre naţiunile membre ale alianţei ASEAN este necesară pentru rezolvarea problemelor regionale.
Teritoriile din Marea Chinei de Sud au început să fie exploatate de companiile de stat şi pescarii chinezi, provocând nemulţumirea ţărilor vecine. În apele vietnameze, Beijingul a ordonat instalarea unei platforme petroliere şi a mobilizat o flotă de 86 de nave pentru a o proteja, agresând paza de coastă vietnameză. De asemenea, după o serie lungă de abuzuri împotriva autorităţilor de coastă filipineze, Beijingul a început construcţia unei piste de aterizare în Insulele Spratly (Paracels), deţinute de Filipine.
După o discuţie la nivel înalt între oficialii din Vietnam şi Filipine, cei doi vecini au convenit să coopereze pentru a răspunde agresiunilor chineze.
"Cooperarea bilaterală ne va permite să ne protejăm mai bine resursele maritime", a declarat preşedintele filipinez, Benigno Aquino.
În urma discuţiilor, extinderea teritorială a Chinei a fost denunţată de liderii de la Hanoi şi Manila, cele două ţări cerând ajutorul statelor din regiunea sud-estică a Asiei, în special a statelor din alianţa ASEAN, pentru a menţine securitatea şi pacea în regiune.
Vice-premierul vietnamez, Vu Duc Dam, s-a deplasat, vineri, la Tokyo, anunţând, în urma unei discuţii cu premierul japonez Shinzo Abe, că tensiunile din Marea Chinei de Sud pot fi rezolvate numai printr-o rezoluţie în conformitate cu legea internaţională.
Pe fondul mobilizării de forţe din regiune, guvernul de la Tokyo a demarat o serie de reforme politice menite să permită armatei japoneze să intervină în „apărarea colectivă” a aliaţilor. Noile măsuri sunt primele pregătiri pentru război ale Japoniei după mai bine de 60 de ani.
După întâlnirea cu oficialul vietnamez desfăşurată, Abe s-a declarat îngrijorat de decizia unilaterală a Chinei de a instala o platformă petrolieră în regiune, adăugând că Japonia va accentua importanţa respectării legii internaţionale.
Alianţa celor patru ţări agresate de China ar putea primi susţinerea militară a Statelor Unite.
Pe fondul tensiunilor din Asia de sud-est din luna aprilie, preşedintele american Barack Obama a efectuat o vizită în Malaezia, Japonia, Coreea de Sud şi Filipine unde a reafirmat determinarea Statelor Unite de a respecta alianţele militare din regiune, adoptând mai multe măsuri menite să întărească cooperarea militară a SUA cu cele patru ţări.
La jumătatea lunii mai, Beijingul a mobilizat o forţă armată semnificativă la graniţa cu Vietnam, formată din tancuri, autovehicule blindate şi artilerie.