Afganistan: Copiii dansatori, victime ale abuzurilor şi violurilor

Afganistan, creşte alarma pentru copii dansatori victime ale abuzurilor şi violurilor (Ed Jones / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
04.11.2013

Comisia independentă afgană pentru drepturile omului (Airch) a dat un semnal de alarmă cu privire la răspândirea în Afganistan a fenomenului de „Bacha Bazi”, copii dansatori: "Sunt multe legi în ţară, dar legea împotriva acestei practici nu a fost implementată, niciunul nu a fost arestat pentru acest tip de exploatare", care este foarte similară cu pedofilia, denunţă Suraya Subhrang, Comisarul de la Airch, citat de televiziunea afgană Tolo. Din acest motiv, Comisia este hotărâtă să înceapă un program la nivel naţional pentru a face lumină asupra fenomenului.

Organizaţiile umanitare au documentat numeroase cazuri de hărţuire sexuală împotriva copiilor de sex masculin prin acest tip de spectacol sau de dans al copiilor pentru o audienţă numai de sex masculin. Tradiţia provine din faptul că, în cultura afgană fetele şi femeile nu pot dansa în faţa oamenilor. De obicei, aceşti mici actori trăiesc cu un patron sau protector. Deseori devin victime ale abuzurilor şi violurilor.

Organizaţia pentru drepturile omului Airch, care a solicitat cooperarea organizaţiilor societăţii civile şi aparatului de securitate, a lansat semnalul de alarmă încă de luna trecută, denunţând faptul că din ce în ce mai mulţi copii şi adolescenţi afgani sunt abuzaţi, exploataţi ca sclavi sexuali sunt forţaţi să se îmbrace ca femeile şi să danseze la petreceri rezervate bărbaţilor.

Potrivit rapoartelor, acest vechi "obicei" interzis de regimul taliban (1996-2001), este comun în rândul afganilor bogaţi şi puternici. Fenomenul este alimentat, conform organizaţiei Airch, de sărăcia victimelor şi de faptul că sunt mulţi copii în ţară strămutaţi sau orfani, afectaţi de zeci de ani de război. De aceea rămâne unul din abuzurile cel mai puţin raportate. UNICEF a atras atenţia în mod repetat asupra acestui fapt.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor