Actorul Şerban Ionescu a plecat să joace teatru pentru îngeri

Actorul Şerban Ionescu (62 de ani) a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca. Şerban Ionescu suferea de mai mulţi ani de o boală incurabilă, iar marţi fusese internat de urgenţă la Spitalul Floreasca.
Spitalul de Urgenţă Floreasca (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
22.11.2012

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca. Şerban Ionescu (62 de ani) suferea de o boală incurabilă, iar marţi fusese internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, în secţia de Terapie Intensivă.

Actorul a mai fost internat recent la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, între 18 septembrie şi 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare pentru asigurarea unei alimentaţii complete.

"Această procedură era necesară şi continua protocolul de monitorizare în cadrul suferinţei neurologice (scleroză laterală amiotrofică)", a declarat atunci reprezentantul Spitalului Elias.

În ultimii ani, starea de sănătate a lui Şerban Ionescu s-a înrăutăţit. Actorul fiind diagnosticat în 2011 cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura căpuşelor.

În luna mai, actorul a mărturisit că nu poate să se spele, nici să mănânce singur şi nici să se ridice şi să meargă. El considera atunci ca-şi foloseşte doar 1% din capacităţi şi a afirmat că şi-ar dori să se recupereze măcar 40%. Actorul avea probleme şi cu vorbirea, cu respiraţia şi cu deglutiţia, probleme care necesitau în permanenţă un însoţitor.

Şerban Ionescu a primit ulterior în Germania un nou diagnostic, cel de scleroză amiotrofică, maladie incurabilă. În luna august, actorul s-a întors din Germania, iar în septembrie, a fost internat la Spitalul Elias din Capitală.

Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, care controlează muşchii voluntari, cei care fac posibilă mişcarea.

Maladia este progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.

Între timp, Şerban Ionescu a cerut divorţul de actriţa Magda Catone, care nu s-a mai concretizat.

Biografie

Şerban Ionescu s-a născut s-a născut la data de 23 septembrie 1950, în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mai tot timpul în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde lucra tatăl său mai mult. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi apoi, după patru încercări, a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa marelui actor Amza Pelea. La absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri precum: "Locţiitorul" de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei” de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut” de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a urmat să joace la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care din 2001 a putut fi admirat în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.

La data de 26 mai, la Teatrul Naţional Bucureşti, s-a jucat spectacolul "Dineu cu proşti", care-l avea pe Şerban Ionescu în distribuţie înainte ca acesta să se îmbolnăvească, iar încasările din vânzarea de bilete au fost folosite pentru plata tratamentului actorului.

Pe de altă parte, Şerban Ionescu a avut şi o intensă activitate cinematografică. În 1980 regizorul Mircea Mureşan i-a încredinţat ceea ce a fost considerat rolul vieţii sale: Ion, în filmul "Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii", ecranizarea romanului „Răscoala” de Liviu Rebreanu.

A mai jucat în numeroase producţii, precum: „Horea”, „Pădureanca”, „Furtună în Pacific”, „Mircea”, „Şobolanii roşii”, „Meurtres par procuration Proxy Murders / Meurtres par procuration”, „Al matale, Caragiale”, „Păcală se întoarce”, „Om sărac, om bogat”.

În ultimii ani a jucat în filmele: „Umilinţă” (2011), „Websitestory” (2010), „Dincolo de America” (2008), dar şi în serialele de televiziune „Anticamera" (2008) şi „Fetele marinarului” (2008).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor