A murit compozitorul Eugen Doga. Maia Sandu a declarat doliu naţional

Eugen Doga a compus muzică pentru film, teatru, balet, precum şi lucrări pentru coruri, orchestre şi orchestre simfonice.
Muzica lui Doga a fost folosită în zeci de filme, inclusiv în cele regizate de Emil Loteanu (Lăutari, Ţiganii merg în cer şi Dulcea şi blânda mea fiară). Valsul din "Dulcea şi blânda mea fiară" a fost interpretat la ceremoniile de deschidere ale Jocurilor Olimpice din 1980 de la Moscova şi ale Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci.
În 1984, Doga a primit Premiul de Stat al URSS, iar în 1987 i-a fost acordat titlul de Artist al Poporului din URSS. Compozitorul a primit, de asemenea, premii ruseşti şi moldoveneşti.
Preşedinta Moldovei, Maia Sandu, a anunţat că ziua înmormântării compozitorului va fi zi de doliu naţional în ţară.