91 de vulcani descoperiţi sub mantia de gheaţă a Antarcticii. Alte structuri rămase neidentificate

Un nou studiu a descoperit aproape 100 de vulcani anterior necunoscuţi ascunşi sub gheaţa din Antarctica, ceea ce pune continentul îngheţat la egalitate cu Africa de Est şi America de Nord - din punct de vedere al numărului de vulcani.
O secţiune a banchizei Antarcticii de Vest. (Mario Tama/Getty Images)
Andrei Popescu
14.08.2017

Antarctica ar putea fi una dintre cele mai active regiuni ale lumii din punct de vedere vulcanic, în condiţiile în care studiul, realizat de o echipă de cercetători ai Universităţii din Edinburgh, Scotia, a descoperit peste 90 de vulcani anterior necunoscuţi ascunşi sub gheaţă – unii ajungând până la o înălţime de 3.840 de metri.

Conform The Verge, echipa de cercetători a analizat un model digital de elevaţie bazat pe date colectate în cadrul unor sondaje precedente, folosind radare care au străpuns gheaţa şi care erau montate pe vehicule şi avioane. De asemenea, savanţii au stabilit un număr de criterii pentru a determina dacă o anumită structură geofizică ar putea sau nu să fie un vulcan.

Studiul a dezvăluit 178 de structuri în formă de con sau piramidă, dintre care 138 probabil sunt vulcani iar 91 dintre ei fiind necunoscuţi până acum geologilor.

Nou descoperiţii vulcani sunt îngropaţi sub straturi de gheaţă care pot avea o grosime de până la 4 km, conform studiului. Vârfurile aparent sunt concentrate într-o regiune cunoscută sub numele de sistemul West Antarctic Rift, care se întinde pe o lungime de peste 3.200 km, de la Ross Ice Shelf până la peninsula Antarctica.

Dacă oricare dintre vulcanii nou descoperiţi ar deveni activ, o erupţie va avea avea un efect dramatic asupra topirii gheţii.

Dar, chiar şi fără o erupţie majoră, activitatea vulcanică subterană este aşteptată să accelereze topirea gheţii, aşa cum s-a întâmplat în Islanda, conform savanţilor. De asemenea, ei sunt îngrijoraţi de faptul că dispariţia unei bucăţi de gheaţă cu o grosime de câţiva km va reduce probabil presiunea asupra vulcanilor aflaţi sub gheaţă şi, prin urmare, va amplifica activitatea acestora, afectând mai departe topirea gheţii – ca şi în cazul Islandei, conform The Verge.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor