26 de ani de la Cernobîl, cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie
Omenirea comemorează joi, 26 de ani de la cel mai grav accident nuclear civil din istorie, catastrofa de la Cernobîl, iar teama faţă de forţa de nestăpânit a radioactivităţii persistă, alimentată de evenimentele de la centrala nucleară de la Fukushima, din 2011.
Aceste două dezastre - Cernobîl şi Fukushima - sunt singurele din istoria energiei nucleare clasificate cu 7 - maximum posibil - pe scara gravităţii accidentelor nucleare. Însă dacă la Fukushima lucrurile au fost mai puţin grave, la Cernobîl tragedia şi-a spus cuvântul.
Era 26 aprilie 1986, ora 1.23. Din cauza unei erori umane, în timpul unui experiment, reactorul numărul patru al centralei Cernobîl, situată în nordul Ucrainei, în apropiere de frontiera (de astăzi) cu Rusia şi Belarus, explodează, contaminând o mare parte din Europa şi în special cele trei ţări, atunci republici sovietice.
În zilele care au urmat, norul radioactiv degajat s-a deplasat către graniţe şi a ajuns în mai multe ţări europene. URSS nu va admite decât două zile mai târziu, la 28 aprilie, că a survenit un accident, a cărui importanţă o minimalizează. Europenii, în special estul comunist, se pregătea să întâmpine 1 Mai, cu tradiţionalele ieşiri la iarbă verde. Occidentalii au ştiut, în orice caz, înaintea lor.
România a aflat după cinci zile despre Cernobîl
În România anului 1986, populaţia a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat la Cernobîl. La cinci zile de la accident, sovieticii ţineau autorităţile române încă "în ceaţă". La 30 aprilie, direcţia vântului dinspre Kiev se schimbase brusc şi norul radioactiv care măturase deja nordul continentului european atinsese şi teritoriul românesc. La aproape o săptămână după explozia de la Cernobîl, chiar de "1 Mai Muncitoresc", Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o şedinţă de urgenţă pentru a discuta despre efectele catastrofei în România, scria Cotidianul, în 2008, care a publicat în premieră stenograma acelei şedinţe. O întâlnire "epocală" la care Ceauşescu a decis să informeze populaţia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumătate şi să formeze o comisie de control asupra cazului, condusă de "savantul de renume mondial" Elena Ceauşescu. Însă, între timp, populaţia ieşise la iarbă verde şi petrecuse în natură, profitând de zilele libere de 1 Mai.
Potrivit Cotidianul, informarea publicului despre nivelul ridicat de radiaţii la noi în ţară s-a făcut sub forma unor "pastile" de text, rătăcite prin paginile oficiosului PCR, Scânteia, şi în celelalte ziare controlate de partid. În aceste texte nu erau menţionate nici nivelurile de radioactivitate la care se ajunsese în zone precum cea a Iaşiului, nici că se depăşise pragul de alarmare. După 2 mai, oamenilor le era recomandat în aceste "anunţuri" vagi să spele bine fructele şi legumele sau să evite ieşirile copiilor în spaţii largi.
Ulterior a fost declanşată o campanie în şcoli prin care elevilor li s-a administrat "antidotul" - o doză de iod. Iodul devenise în acele zile un panaceu căutat intens. La farmacii şi policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni. Zvonurile, tipice unei lipse de informări oficiale, căpătau proporţii, colportate de panică.
Preşedintele rus Dmitri Medvedev, care marţi va fi prezent la Cernobîl pentru comemorare, a declarat luni că "a spune adevărul" este lecţia pe care omenirea trebuie să o înveţe de pe urma acestui accident, delimitându-se astfel de comportamentul puterii sovietice. "Principala lecţie este necesitatea de a spune adevărul oamenilor, pentru că lumea este atât de fragilă şi noi depindem aşa de mult unii de ceilalţi, încât orice tentativă de a ascunde adevărul, de a nu spune tot (...) se termină în tragedie", a declarat liderul de la Kremlin, la 25 de ani de la producerea tragediei.
Bilanţ controversat
În zilele care au urmat catastrofei din 26 aprilie 1986, zeci de mii de persoane au fost evacuate din oraşele din jurul centralei, în timp ce soldaţii şi pompierii au fost chemaţi pentru a limita pericolul nuclear.
Regiunea era puternic radioactivă, iar pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei accesul nu a fost autorizat decât pentru angajaţii care lucrau aici.
Bilanţul în pierderi de vieţi umane numără mii de persoane, majoritatea decedate în urma unor cancere, în special la glanda tiroidă. Cifrele sunt însă motiv de dispută între oamenii de ştiinţă, ecologişti şi autorităţi, variind puternic, în funcţie de sursă.
Un bilanţ al ONU estima, în septembrie 2005, la 4.000 numărul deceselor din Ucraina, Belarus şi Rusia în urma unor cancere determinate de contaminarea radioactivă, însă acest raport a fost contestat de numeroase organizaţii neguvernamentale.
Se ştie doar că 31 de decese pot fi atribuite direct accidentului, toate aceste victime numărându-se printre lucrătorii de la centrală sau printre pompierii care nu fuseseră avertizaţi că se confruntă cu o catastrofă nucleară majoră şi nu aveau, prin urmare, echipament specializat de protecţie.
Ulterior, peste 25.000 de aşa-numiţi "lichidatori" ai catastrofei, în special ruşi, ucraineni şi belaruşi, care au făcut diverse lucrări, inclusiv construirea unui sarcofag în jurul reactorului accidentat, au decedat, potrivit unor surse oficiale.
Tot oficial, numai în Ucraina 2,3 milioane de persoane, dintre care 220.000 de lichidatori, au avut de suferit de pe urma catastrofei. 4.822 de ucraineni, copii sau adolescenţi în momentul catastrofei, au fost operaţi între 1986 şi 2007 pentru cancer la glanda tiroidă, consecinţă a radiaţiilor, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii.
Şi totuşi, aproape 60% din depunerile radioactive au avut loc pe actualul teritoriu al Belarusului, dar cifrele din Belarus sunt mai puţin accesibile.
Potrivit celui mai cuprinzător studiu ştiinţific despre tragedia din 26 aprilie 1986, aproape un milion de oameni ( 985.000), au murit de diverse forme de cancer provocate sau agravate de radiaţiile de la Cernobîl - doar în primele două decenii de la accident. Acest bilanţ va creşte, afirmă studiul intitulat "Cernobîl: consecinţele catastrofei pentru oameni şi mediu". Norul a fost purtat de vânt aproape peste tot în lume, iar substanţele rămân active zeci de mii de ani.
Catastrofa a dus la mutaţii genetice la plante şi animale şi a scăzut imunitatea la boli a populaţiei tinere în numeroase zone, în special în Belarus, Ucraina şi Rusia.
Pericolul rămâne
Centrala de la Cernobîl, care mai avea un reactor activ, a fost închisă în decembrie 2000. Dar, în condiţiile în care sarcofagul care acoperă cele 200 de tone de magmă radioactivă formată de combustibil nuclear s-a fisurat, centrala rămâne o ameninţare constantă.
În prezent, radiaţiile la baza reactorului nr.4 depăşesc 700 de micro-Roentgeni pe oră, de 60 de ori mai mult decât e normal.
Autorităţile ar urma să înceapă în curând construirea unui sarcofag nou la Cernobîl. Sarcofagul va costa 935 de milioane de euro. Mare parte din bani a fost strânsă din donaţii de la guverne străine, contribuţia Ucrainei fiind de doar 6% din suma totală.
Construcţia sarcofagului se va termina în 2015.
Autorităţile au făcut lucrări pentru a consolida vechea şapă de beton, realizată în grabă a doua zi după catastrofă. Urmează să fie construit un nou sacrofag din oţel care să acopere vechea instalaţie. Finanţată din donaţii internaţionale, construirea unui sarcofag de oţel care să acopere vechea instalaţie trebuia să înceapă la sfârşitul anului 2009 sau începutul anului 2010. Consorţiul Novarka, format din grupurile franceze Bouygues şi Vinci, a câştigat în 2007 o licitaţie pentru construirea unui nou sarcofag etanş, finanţat din fonduri internaţionale gestionate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Această nouă incintă din oţel, de 108 metri înălţime şi cu o greutate de 20.000 de tone, va fi ridicată peste sarcofagul existent. Lucrările au început la sfârşitul anului 2010 şi ar trebui finalizate în 2015.
De asemenea, în zona contaminată din jurul Cernobîlului, vor fi înfiinţate în următorii ani două complexuri de tratatre a deşeurilor radioactive solide şi lichide şi un depozit pentru stocarea combustibilului nuclear folosit.
