Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial care se reuneşte la Davos, respinge concluziile anchetei privind conduita sa

Klaus Schwab (Fabrice Coffrini/AFP/Getty Images)
Redacţia
21.07.2025

Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial (WEF) - organizaţia cea mai cunoscută pentru reuniunea de elită de la Davos din Elveţia -, a acuzat consiliul de conducere al organizaţiei că a încălcat un acord privind reţinerea de la comentarii publice legate de o anchetă asupra comportamentului său, după ce fragmente din constatările iniţiale — care păreau să susţină unele acuzaţii împotriva sa — au fost publicate în presa elveţiană, informează Financial Times

SonntagsZeitung a relatat în weekend că anchetatorii au găsit indicii că Schwab ar fi intervenit în Raportul privind Competitivitatea Globală al WEF pentru a acomoda sensibilităţile politice ale unor guverne, precum şi că ar fi decontat cheltuieli personale în valoare de aproximativ 900.000 de franci elveţieni (1,1 milioane USD), care nu aveau o legătură suficient de clară cu activităţile Forumului.

Schwab a declarat duminică, într-un comunicat, că a cooperat pe deplin cu ancheta, înţelegând că ambele părţi se vor abţine de la comentarii publice — şi că „consiliul de administraţie nu respectă în niciun fel acordul încheiat privind reţinerea faţă de mass-media”.

„Mă simt înşelat. Nu sunt disponibil pentru investigaţii suplimentare”, a adăugat organizatorul forumului de la Davos.

Ancheta internă, lansată anul acesta şi condusă de firmă de avocatură Homburger, cu sediul în Zurich, a fost iniţiată în urma apariţiei unei scrisori anonime din partea unui avertizor de integritate, care conţinea o serie de acuzaţii la adresa lui Schwab, care a demisionat din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie de Paşte.

Schwab a spus că a participat la un interviu cu anchetatorii pe 15 iulie şi că i s-a oferit acces la o versiune preliminară a raportului pentru a-şi exprima punctul de vedere.

El şi-a reiterat poziţia potrivit căreia toate acuzaţiile sunt nefondate şi a afirmat că este „pregătit să-mi apăr interesele cu toată puterea, chiar şi în contextul unui litigiu legal”.

Controversa legată de comportamentul lui Schwab a devenit o luptă tot mai publică şi prelungită între WEF şi omul care l-a fondat în 1971.

Citiți și Forumul Economic Mondial confirmă ancheta asupra fondatorului Klaus Schwab

Ceea ce a început ca o problemă de guvernanţă internă s-a transformat într-un conflict mai amplu, caracterizat prin declaraţii contradictorii, ameninţări legale şi daune reputaţionale.

Schwab, într-un interviu anterior pentru Financial Times, a descris acuzaţiile ca fiind „fabricate” şi a depus o plângere penală în Elveţia pentru defăimare şi constrângere împotriva acuzatorilor săi anonimi.

WEF a refuzat să comenteze acţiunea legală a lui Schwab şi a declarat că va răspunde mai amplu odată ce ancheta se va încheia. Organizaţia a recunoscut seriozitatea acuzaţiilor, subliniind însă ca acestea nu au fost încă dovedite.

Una dintre principalele acuzaţii din raportul avertizorului de integritate a vizat Raportul privind Competitivitatea Globală, o publicaţie de referinţă a WEF care clasifică ţările în funcţie de productivitate şi rezilienţă şi care adesea ghidează discuţiile la nivel înalt în cadrul întâlnirii anuale din staţiunea elveţiană Davos. Raportul susţinea că integritatea acestui document ar fi fost compromisă de intervenţiile lui Schwab.

Deşi Schwab a negat toate acuzaţiile, el a recunoscut că evenimentele din ultimele luni l-au determinat să reflecteze la nivel personal. În interviul din luna mai acordat FT, şi-a exprimat regretul faţă de unele aspecte legate de modul în care Forumul a fost structurat şi condus, dar a insistat că intenţia sa a fost întotdeauna să servească binele public.

Iniţial, Schwab intenţiona să rămână preşedinte până în 2027, ca parte a unei tranziţii graduale. Disputa actuală, însă, a dat peste cap aceste planuri şi a umbrit imaginea Forumului într-un moment în care se confrunta cu o concurenţă tot mai mare din partea altor organizaţii care reunesc elitele globale şi cu un control sporit asupra rolului său în modelarea discursului public.

Drama publică ce înconjoară plecarea lui Schwab a pus de asemenea sub semnul întrebării planificarea succesiunii la conducerea Forumului. Schwab a declarat în mai că preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, ar fi discutat posibilitatea de a-şi scurta mandatul la BCE pentru a prelua conducerea WEF.

Rezultatele finale ale investigaţiei conduse de Homburger nu au fost încă publicate.

Într-un comunicat emis duminică, WEF a anunţat că nu va comenta articolele recente din presă şi că „vor fi furnizate informaţii suplimentare odată cu încheierea investigaţiei, anticipată până la sfârşitul lunii august 2025”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor