226.507 de moldoveni deţin cetăţenia română
alte articole
Potrivit unui studiu lansat luni, 23 aprilie, de Fundaţia Soros şi citat de Mediafax, timp de 20 de ani, aproximativ un sfert de milion de persoane din Republica Moldova au redobândit cetăţenia română.
Scopul acestui studiu a fost de a respinge acuzaţiile aduse la adresa României, conform cărora statul român "ar construi" peste noapte cetăţeni români şi ar introduce "pe uşa din dos" milioane de noi persoane pe piaţa muncii a UE.
Astfel, potrivit lui Sergiu Panainte, unul dintre autorii studiului, "226.507 de persoane au redobândit cetăţenia română începând cu 1991 până la 15 august 2011. Între timp, având în vedere ritmurile crescânde de procesare a dosarelor din ultimii doi ani, probabil mai putem adăuga încă câteva zeci de mii de noi cetăţeni".
Totodată, Panainte a precizat că "s-ar putea ajunge până la o cifră de 60-80 de mii de noi cetăţeni anual, cu condiţia ca numărul de solicitanţi să fie cât de cât constant, însumând în medie 80-100 de mii de dosare pe an. Se poate vedea astfel foarte clar că nu există milioane de cetăţeni noi, aşa cum ar aprecia unele instituţii media europene. În comparaţie cu unele state europene precum Franţa sau Marea Britanie, care acordă peste o sută de mii de cetăţenii anual, România s-ar situa undeva la mijlocul clasamentului".
La rândul său, Iurie Renita, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, a subliniat că procesul de redobândire a cetăţeniei române de către persoanele din ţara sa este unul "absolut firesc şi legal".
Şi secretarul de stat Eugen Tomac de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a menţionat că obiectivul de bază este “să îi repunem în drepturi pe toţi cei care se simţ ataşaţi de statul român".
Precizăm: studiul mai arată ca după modificările operate în 2009, capacitatea administrativă a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie acoperă cu greu numărul mare de solicitanţi. Din această cauză, procesarea dosarelor durează în medie 10-14 luni, în locul celor 5 prevăzute de lege.
Autorii studiului au elaborat şi o serie de recomandări care vizează eficientizarea procedurii de depunere şi soluţionare a dosarului de redobândire.